Războiul din Iran a destabilizat regiunea Golfului. Statele arabe au devenit tot mai frustrate de politica Statelor Unite, care, după ce au declanșat un război cu consecințe haotice pe piețele energetice mondiale, nu ar fi reușit să le protejeze de atacurile iraniene. Totodată, războiul le obligă pe aceste țări să-și reevalueze relația cu China. Atitudinea în expectativă a Beijingului față de război și refuzul de a-și folosi influența asupra Teheranului, pentru a limita conflictul, au deziluzionat statele arabe din Golf, eliminând orice speranță rămasă că guvernul chinez ar putea deveni un partener important în materie de securitate pe viitor, arată o analiză realizată de Foreign Affairs.
În ultimii ani, statele arabe din Golf ajunseseră să considere Beijingul o forță constructivă în regiune. În 2023, aproximativ 36% din totalul importurilor de țiței ale Chinei proveneau din țările Consiliului de Cooperare al Golfului (Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuweit, Qatar, Oman și Bahrain); iar în 2024, comerțul țărilor din Golf cu China a atins aproape 300 de miliarde de dolari, depășind comerțul cu Uniunea Europeană și Statele Unite la un loc. Multe guverne din regiune anticipau că, pe măsură ce angajamentul economic al Beijingului se va adânci, acesta va deveni mai dispus să limiteze agresiunea iraniană pentru a-și proteja interesele locale și a stabiliza regiunea.
Statele arabe din Golf își dau seama acum că este și mai puțin probabil ca China să-și asume responsabilitatea pentru menținerea securității în Golf decât înainte de războiul din Iran. Beijingul nu are o viziune clară asupra modului în care ar trebui să arate ordinea de securitate regională, iar haosul războiului a întărit convingerea Chinei că strategia sa de lungă durată, aceea de a evita angajamentele de securitate sau de a lua partea uneia dintre părți, reprezintă cea mai bună abordare, arată analiza Foreign Affairs. Deși China va continua să-și consolideze legăturile comerciale și de investiții în regiune, țările arabe din Golf sunt nevoite să accepte faptul că Beijingul nu va contrabalansa influența Washingtonului în asigurarea securității regionale. Acestea trebuie acum să aleagă între a se alinia mai pe deplin unei Americi instabile și a căuta noi parteneri care să înlocuiască rolul pe care sperau că China îl va juca.
Visul chinezesc
Pe măsură ce prezența Chinei s-a extins în Golf de la începutul acestui deceniu, așteptările erau mari cu privire la ceea ce ar putea face aceasta pentru regiune. Deși multe state arabe din Golf au continuat să se bazeze pe Washington ca principal garant al securității lor, ele erau optimiste că și Beijingul urma să contribuie la protecția lor.
China devenea din ce în ce mai dependentă de Ținutul Golfului în ceea ce privește energia și capitalul, iar statele arabe din Ținutul Golfului sperau că acest lucru va determina Beijingul să se implice mai mult în protejarea regiunii. Înainte de izbucnirea războiului cu Iranul, în februarie, țările din Consiliul de Cooperare al Ținutului Golfului exportau zilnic aproape patru milioane de barili de țiței către China. Fondurile suverane regionale investeau masiv în China și își deschideau birouri la Beijing, Hong Kong și Shanghai; de asemenea, numeroase țări din Ținutul Golfului au semnat acorduri de cooperare cu China în sectoare precum energia regenerabilă și tehnologia spațială. Diaspora chineză din Peninsula Arabică era, de asemenea, în creștere, ajungând la peste jumătate de milion de persoane.
Influența Beijingului la Teheran oferea speranța că China ar putea tempera atitudinea beligerantă a Iranului față de vecinii săi. Iranul depinde puternic de China pentru sprijin economic și diplomatic, din cauza sancțiunilor de lungă durată impuse de Washington. În 2021, cele două țări au semnat un acord cuprinzător de cooperare pe o perioadă de 25 de ani, care a semnalat disponibilitatea Chinei de a-și extinde investițiile în Iran. Influența Chinei asupra Iranului a fost un factor determinant în dorința Arabiei Saudite de a-l avea pe Beijing ca garant al acordului pe care Riadul l-a semnat cu Teheranul, în 2023, acord care a restabilit relațiile diplomatice între cele două puteri din Golf. China, Iranul și Arabia Saudită au organizat trei întâlniri trilaterale ulterioare, cea mai recentă având loc la Teheran în decembrie 2025, care au reprezentat momente rare de optimism diplomatic în regiune.
China nu a dat dovadă de nicio intenție de a-și asuma o responsabilitate semnificativă în materie de securitate regională, arată analiza Foreign Affairs.
Declarațiile și acțiunile Chinei au contribuit și mai mult la așteptările țărilor din Golf că aceasta ar deveni un actor-cheie în domeniul securității regionale. După un deceniu de pesimism în urma „Primăverii Arabe”, perioadă în care Orientul Mijlociu a fost cuprins de lupte intense și războaie prin intermediari, China a văzut un potențial promițător într-o nouă generație de decidenți politici și reformatori. Mulți lideri din Golf păreau hotărâți să-și diversifice sursele de creștere economică, să-și dezvățească economiile de dependența de petrol și să-și consolideze legăturile cu vecinii – obiective care se potriveau punctelor forte ale Beijingului și pe care China era dispusă să le susțină. Presa de stat chineză a publicat profiluri elogioase ale conducătorilor din regiune, inclusiv ale prințului moștenitor saudit Mohammed bin Salman, pe care l-au descris ca urmărind o „modernizare în stil chinezesc”.
Între timp, China și-a accelerat angajamentul diplomatic cu Țările Golfului. În 2022, liderul chinez Xi Jinping a participat la primul Summit China-Statele Arabe și la un Summit China-Consiliul de Cooperare al Țărilor Golfului, desfășurate la Riad, unde a semnat o declarație comună prin care se recunoșteau pretențiile teritoriale ale Emiratelor Arabe Unite asupra a trei insule disputate controlate de Iran. În martie 2023, analiștii și oficialii chinezi au salutat detensionarea relațiilor dintre Arabia Saudită și Iran ca fiind începutul unui „val de reconciliere” care urma să depășească ani de conflict, stagnare și tulburări.
Statele arabe din Golf au considerat, de asemenea, că interesele chineze în creștere din regiune vor spori presiunea asupra Statelor Unite pentru a-și menține supremația și le vor facilita obținerea de concesii economice și de securitate din partea Washingtonului. Gigantul chinez din domeniul telecomunicațiilor Huawei, de exemplu, deține centre operaționale importante în Dubai și Riad, iar eforturile SUA de a forța statele arabe din Golf să renunțe la investițiile în această companie au eșuat din cauza lipsei unor alternative viabile. Concurența tehnologică tot mai intensă dintre SUA și China a oferit Washingtonului un motiv suplimentar pentru a sprijini regiunea. În mai 2025, după ce președintele american Donald Trump a efectuat o vizită în Golful Persic, Emiratele Arabe Unite și Arabia Saudită au semnat acorduri ambițioase pentru achiziționarea de cipuri de la compania americană de tehnologie Nvidia, un pas necesar în vederea atingerii obiectivului lor de a deveni puteri în domeniul inteligenței artificiale. Statele arabe din Golf erau optimiste că prezența a două puteri externe interesate de regiune le-ar oferi mai multe opțiuni și le-ar spori securitatea generală.
Paralizia analitică
Însă violențele din ultimii trei ani au spulberat speranțele statelor arabe din Golf legate de China, o evaluare pe care oficialii și analiștii din regiune au împărtășit-o frecvent în discuții. De la atacul Hamas asupra Israelului, din octombrie 2023, China nu a dat dovadă de nicio intenție de a-și asuma o sarcină semnificativă în materie de securitate regională.
Deși Beijingul s-a prezentat ca un mediator al păcii și a facilitat discuțiile între părțile beligerante – în iulie 2024, de exemplu, a organizat o întâlnire a diverselor facțiuni politice palestiniene -, aceste eforturi au rămas superficiale și nu au contribuit în niciun fel la schimbarea status quo-ului. La sfârșitul anului 2023, când houthiții au început să atace nave comerciale și militare în Marea Roșie, China nu a exercitat presiuni asupra Iranului pentru a-și ține în frâu atacurile reprezentanților săi asupra transportului maritim global; în schimb, a negociat un acord privat cu houthiții pentru a asigura siguranța navelor sub pavilion chinez.
În timpul războiului din Iran din acest an, China a refuzat din nou să-și folosească influența considerabilă asupra Iranului pentru a-i împiedica pe iranieni să atace partenerii Chinei din Golf – o mișcare care a îngrijorat în special Arabia Saudită, care considera că Beijingul ar trebui să-i vină în apărare, deoarece China era garantul reconcilierii sale cu Teheranul. Deși China s-a abținut în mare parte să sprijine Iranul împotriva atacurilor SUA și ale Israelului, unele state din Golf au considerat China complice la atacurile Iranului asupra Golfului, deoarece aceasta a exercitat dreptul de veto asupra unei rezoluții a Consiliului de Securitate al ONU care solicita o forță internațională pentru protejarea navigației în Strâmtoarea Ormuz și din cauza rapoartelor conform cărora companiile chineze ar fi furnizat informații geospațiale pentru a ajuta Teheranul să lovească ținte regionale cu mai multă precizie.
Reținerea manifestată de Beijing a fost determinată atât de pragmatism, cât și de paralizie. Încă de la „Primăvara Arabă” din 2010-2011 și de la expansiunea Statului Islamic (n.r. cunoscut și sub numele de ISIS) în anii care au urmat, factorii de decizie și cercetătorii chinezi au dezbătut dacă și cum ar trebui Beijingul să-și schimbe comportamentul în Orientul Mijlociu. Criticii politicii guvernamentale au susținut că, în calitate de mare putere, China trebuia să depună mai multe eforturi pentru a-și proteja interesele și a asigura stabilitatea regională. Însă aceștia nu au reușit să detalieze cum ar arăta o strategie diferită pe teren, când ar trebui să se implice eventual armata chineză și cum să se gestioneze costurile stabilirii unui parteneriat mai strâns cu o putere regională precum Arabia Saudită. Pentru o regiune turbulentă – și una cu o lungă istorie de intervenții străine costisitoare – liderii de la Beijing au decis aparent că a nu face nimic rămânea cea mai bună opțiune.
Decidenții politici chinezi au dat dovadă de prudență și pentru că nu erau siguri în ce direcție se îndrepta regiunea. Beijingul a considerat că restabilirea relațiilor diplomatice dintre Iran și Arabia Saudită, de exemplu, i-a îmbunătățit imaginea de putere responsabilă cu un cost foarte mic. Însă căderea lui Bashar al-Assad în Siria, în 2024, și războiul de 12 zile, din 2025, au stârnit îngrijorarea că regiunea ar putea aluneca în haos. Ca urmare, când Statele Unite și Israelul au început să bombardeze Iranul în februarie, Beijingul nu dispunea de un plan alternativ clar formulat pentru a-și proteja activele economice și a reduce la minimum șansele de a fi târât într-un conflict prelungit. Ezitarea în a acționa care a rezultat a dus la neglijarea preocupărilor țărilor din Golf și la expunerea acestora la atacuri iraniene.
Mai mulți bani, dar fără responsabilități
Țările din Golf nu vor renunța complet la China. Relațiile dintre țările din Golf și China vor continua să se extindă în domenii în care ambele părți au așteptări clare, interese concrete și riscuri politice limitate. Energia va sta în centrul relațiilor actuale. Pe termen scurt, țările din Golf vor continua să exporte cantități mari de petrol către China. Pe termen lung, pe măsură ce o parte tot mai mare a lumii își decarbonizează aprovizionarea cu energie și urmărește electrificarea, poziția de lider a Chinei în domeniul tehnologiilor verzi o va transforma într-un partener cheie pentru țările arabe din Golf care doresc să întreprindă propria tranziție către energia regenerabilă – un proces care este deja în curs de desfășurare. Este probabil ca fondurile suverane ale statelor din Golf să-și extindă portofoliile în China, care dorește mai multe investiții de capital pe piețele sale; în același timp, companiile chineze finanțează proiecte miniere și de construcții în Golf. China oferă fonduri, know-how tehnologic și capacități logistice industriale pe care guvernele din Golf le doresc și de care au nevoie pentru a-și îndeplini ambițiile, în special în domenii precum dronele, agricultura hidroponică și robotica.
Însă războiul a demonstrat că interesele economice actuale ale Chinei nu se traduc în contribuții la asigurarea securității regiunii. Aceasta înseamnă că, pentru statele arabe din Golf, Statele Unite sunt singura putere capabilă să mențină securitatea regională — dar sunt, totodată, și cea mai susceptibilă să o destabilizeze. Reticența Beijingului de a juca un rol mai important obligă statele arabe din Golf să ia decizii dificile cu privire la modul în care se pot proteja.
Acestea sunt împărțite în privința celei mai bune căi de urmat. Țări precum Oman și Arabia Saudită, neliniștite de dependența excesivă de Washington, urmăresc noi strategii de acoperire a riscurilor. Oman – pe care, în iunie, Trump a amenințat că îl va bombarda – a cerut cu cea mai mare fermitate echilibrarea sprijinului din partea Washingtonului prin intensificarea cooperării regionale în materie de securitate: într-un articol publicat în ziarul francez Le Monde pe 13 iulie, ministrul de Externe al Omanului, Sayyid Badr al-Busaidi, a solicitat crearea unei ordini de securitate post-americane care să includă monarhiile din Golf, Iranul și Irakul. Țări precum Bahrain, Kuweit și Emiratele Arabe Unite se apropie însă tot mai mult de Statele Unite. Fără alți protectori viabili care să le asigure protecția și confruntându-se cu atacuri intense din partea Iranului, aceste state consideră că adâncirea legăturilor cu Washingtonul reprezintă cea mai sigură opțiune. Însă chiar și țările care doresc să se adăpostească sub umbrela de securitate a SUA investesc, de asemenea, în propriile sisteme de apărare, inițiază dialoguri cu Iranul pentru a reduce tensiunile și se adresează unor țări precum Turcia și Pakistanul pentru a stabili parteneriate suplimentare în domeniul securității. Neavând posibilitatea de a apela la China, acestea explorează orice opțiuni disponibile în cazul în care miza pe Washington ar eșua complet.
Pe măsură ce statele arabe din Golf caută alte modalități de a se proteja, interesul Chinei de a se implica mai activ în asigurarea securității regiunii scade și mai mult. Beijingul poate menține legături economice valoroase cu riscuri și mai reduse de implicare în probleme de securitate. Relația dintre țările din Golf și China seamănă din ce în ce mai mult cu cea dintre Iran și China: devine un parteneriat susținut mai degrabă de necesitate decât de așteptări tot mai mari. Singurul avantaj pentru țările arabe din Golf este că, deoarece au mai multe de oferit Chinei din punct de vedere economic decât Iranul, la sfârșitul războiului se vor afla totuși într-o dinamică mult mai favorabilă cu Beijingul, mai arată Foreign Affairs.
Citește și: Războiul cu Iranul costă enorm: suma impresionantă estimată de SUA, în timp ce atacurile au fost reluate
Editor : C.A.