Oltenii se pregătesc de meciul care poate aduce titlul în Băniei, după o pauză extrem de lungă.
Partida Universitatea Craiova – ”U” Cluj, din runda a 9-a din play-off-ul Superligii, va avea loc duminică, de la ora 20:30 și va putea fi urmărită în format LIVE TEXT pe site-ul Sport.ro.
Oltenii fac spectacol înainte de meci
Fanii Universității Craiova s-au strâns în centrul orașului pentru a scanda înaintea meciului care poate intra în istoria echipei lor.
Craiova – ”U” Cluj, LIVE TEXT de la 20:30 | Meci decisiv pentru titlu în Superliga României
Echipa lui Filipe Coelho se află pe primul loc în clasament cu 46 de puncte, în timp ce formația dirijată de Cristiano Bergodi ocupă poziția secundă la o lungime în spatele liderului.
Dacă va câștiga în Bănie, în fața propriilor suporteri, atunci Universitatea Craiova va deveni campioana României. Altfel, la cine merge titlul se va decide în ultima etapă.
Ultima întâlnire dintre Universitatea Craiova și ”U” Cluj a avut loc în Cupa României, când oltenii au trecut la loviturile de departajare de ardeleni în finala competiției (0-0, 6-5 d.l.d.).
În turul play-off-ului, ”U” Cluj a demontat-o pe Universitatea Craiova pe ”Cluj-Arena”, cu 4-0, într-un meci care dădea peste cap calculele statisticienilor.
