Sorin Grindeanu nu exclude negocieri cu PNL-USR dacă va fi nominalizat premier: „Nu voi avea atitudinea pe care o are Siegfried Mureșan!”

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, nu exclude negocieri cu PNL-USR dacă va fi nominalizat premier. Președintele social democrat l-a invitat pe premierul desemnat, Siegfried Mureșan, la biroul său din Camera Deputaților sau la sediul PSD. Cum liberalul nu și-a făcut prezența până la ora stabilită, șeful PSD a conchis că acesta nu își dorește să aibă Guvern și, prin urmare, i-a sugerat să își depună mandatul.

Sorin Grindeanu nu exclude negocieri cu PNL-USR dacă va fi nominalizat premier

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a transmis că nu vede cum ar putea colabora cu Siegfried Mureșan în condițiile în care premierul desemnat nu face altceva decât să înjure PSD.

„Eu înțeleg jocul politic, înțeleg declarațiile politice, dar câteodată trebuie să treci peste aceste lucruri și să faci lucruri serioase, să te ocupi de programe de guvernare, să vii cu argumente. Singurul program politic pe care îl văd e legat de înjurături la adresa PSD, nu am văzut nimic altceva.

Mi-aș fi dorit să am o discuție pe argumente, eram pregătit alături de colegii mei să discutăm pe ceea ce își propune, nu ar fi fost nimic ieșit din comun. Cred că românii așteaptă soluții, nu înjurături, nu „ba p-a mă-tii. Fiind în acest blocaj, i-aș sugera să își depună mandatul”, a spus Sorin Grindeanu.

Totodată, șeful social-democraților a spus că, în cazul în care va fi următoarea nominalizare a președintelui Nicușor Dan, va fi dispus să stea la discuții inclusiv cu PNL-USR.

„Dacă o să ajungem în acel scenariu, o să fac tot ce ține de mine ca să am un Guvern care să treacă de voturile Parlamentului. Eu mă așteptam să fiu desemnat acum.

În niciun caz nu voi avea atitudinea pe care o are acum Siegfried Murșan și nu voi încerca din primul minut să rup toate punțile de dialog cu cei de la PNL-USR sau să mă gândesc dacă accept nominalizarea“, a adăugat Sorin Grindeanu.

Siegfried Mureșan: „Nu ne-am înţeles să avem o anumită întâlnire!“

Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, afirmă că nu s-a înţeles cu liderul PSD, Sorin Grindeanu, să aibă „o anumită întâlnire, la o anumită oră, la un anumit loc”.

„Mi s-ar părea firesc să mă întâlnesc şi cu PSD-ul în Parlamentul României. Ar fi ciudat dacă tocmai preşedintele Camerei Deputaţilor ar fugi din Parlamentul României să se întâlnească cu mine pe altundeva”, a menționat Siegfried Mureșan.

Premierul desemnat a precizat că nu s-a putut vedea cu Sorin Grindeanu deoarece a făcut programul de guvernare.

„În primul rând, domnul Grindeanu şi cu mine nu ne-am înţeles să avem o anumită întâlnire, la o anumită oră, la un anumit loc. Ceea ce ne-am înţeles, domnul Grindeanu şi cu mine, este următorul lucru: am telefonat în jurul orei 11.30 şi domnul Grindeanu m-a rugat să îi trimit elementele principale ale programului de guvernare. I-am spus că suntem încă în etapa în care lucrăm, lucrăm la programul principal, la programul complet de guvernare, dar că îi voi trimite liniile directoare în cursul zilei de astăzi. I-am spus că voi avea la ora 12.00 o conferinţă de presă, după care întâlnirea cu grupul minorităţilor şi că mă bucur să ne vedem după aceea. Şi a spus: vorbim mai încolo. După care eu am avut conferinţa de presă, m-am întâlnit cu grupul minorităţilor, am lucrat la programul de guvernare să finalizăm şi liniile directoare pe care le-am trimis domnului Grindeanu”, a afirmat Siegfried Mureşan

Astfel, liderul PSD, Sorin Grindeanu, nu exclude negocieri cu PNL-USR dacă va fi nominalizat premier. Președintele social democrat l-a invitat pe premierul desemnat, Siegfried Mureșan, la biroul său din Camera Deputaților sau la sediul PSD. Cum liberalul nu și-a făcut prezența până la ora stabilită, șeful PSD a conchis că acesta nu își dorește să aibă Guvern și, prin urmare, i-a sugerat să își depună mandatul.

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!