Sorana Cîrstea a trecut de Arina Sabalenka, scor 2-6, 6-3, 7-5, într-un meci desfășurat în turul 3 al turneului de la Roma!
Meciul a fost intens disputat, jucătoarea din România reușind să întoarcă meciul și obținând o victorie istorică.
Românca a câştigat primul ghem al meciului, dar Sabalenka (28 ani) a dominat setul şi s-a impus cu 6-2. Belarusa a început foarte bine actul secund, a condus cu 2-0, dar a fost egalată (2-2) şi după ce a reuşit un break (3-2) nu a mai câştigat niciun ghem până la final, pierzând cu 3-6. Cîrstea a început setul decisiv cu break, apoi Sabalenka a făcut 2-1, dar Sorana a întors scorul (3-2) şi s-a desprins la 4-2. Sabalenka a egalat (5-5), însă Cîrstea a reuşit un nou break şi a încheiat conturile pe serviciul său (7-5).
Cele două jucătoare sunt acum la egalitate în meciurile directe, 2-2.
Până la acest meci, Sabalenka avea 2-1 în meciurile directe cu Cîrstea (27 WTA), pe care a învins-o în ianuarie, în optimi la Brisbane, cu 6-3, 6-3.
În 2023, „Sori” a învins-o pe belarusă în sferturi la Miami şi a pierdut în faţa aceleiaşi sportive în turul doi la Madrid.
Belarusa, finalistă la Australian Open și campioană la Indian Wells și Miami, a debutat cu dreptul la Roma, după ce a pierdut în sferturi la Madrid în fața americancei Hailey Baptiste.
Arina Sabalenka nu a câștigat niciodată turneul de la Roma, dar a disputat finala în 2024.
Sorana Cîrstea (36 ani, 27 WTA) s-a calificat în runda a treia a turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 7.228.080 de euro, după ce a învins-o pe Tatjana Maria, cu 6-2, 6-0. „Sori”, cap de serie numărul 26, a avut nevoie de numai 54 de minute pentru a obține victoria.
Editor : Sebastian Eduard
