Sindicaliștii din vămi vor protesta de joi, prin exces de zel, nemulțumiți de proiectul legii salarizării unitare, și amenință cu greva

Moderator Florin Mihai
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Sindicatul Național Meridian, organizație reprezentativă la nivelul Autorității Vamale Române, anunță declanșarea unor acțiuni de protest, începând de joi, 28 mai, de către angajații acestei instituții și ai structurilor vamale subordonate, prin „aplicarea strictă și riguroasă a tuturor procedurilor de control vamal, inclusiv efectuarea de controale amănunțite asupra documentelor și mărfurilor prezentate atât la frontieră dar și la interior”, potrivit unui comunicat de presă. Excesul de zel al vameșilor poate duce la creșterea timpilor de așteptare în vămi.

Conform liderului sindical Voinea Negoiță, care semnează comunicatul citat, „măsurile ce vor fi aplicate de către angajați sunt determinate de nemulțumirile legate în principal de prevederile referitoare la această categorie profesională cuprinse în proiectul noii legi a salarizării, dar și de condițiile de muncă, deficitul de personal, neaplicarea unor drepturi legale actuale, precum și de lipsa unui dialog normal și instituțional cu factorii decizionali”.

Posibilă creștere a timpilor de așteptare la frontieră

Sindicalistul avertizează că „pe durata protestului personalul vamal își va desfășura activitatea cu respectarea integrală a prevederilor legale, iar derularea cu rigurozitate a procedurilor operaționale aplicabile poate conduce la creșterea timpilor de așteptare în punctele de trecere a frontierei și la întârzieri în procesarea operațiunilor vamale la interior”.

„Facem apel la înțelegerea călătorilor și a operatorilor economici afectați de aceste măsuri și subliniem că scopul acțiunii este atragerea atenției autorităților române asupra problemelor grave cu care se confruntă personalul vamal și rămase nerezolvate de ani de zile”, mai scri în comunicatul citat.

Amenințare cu greva generală

Sindicatul mai informează că „a sesizat conducerea Autorității Vamale Române în legătură cu posibilitatea inițierii unui conflict de muncă la nivelul acestei instituții, prin declanșarea unei greve de avertisment și a celei generale. Cu toate că am solicitat de-a lungul anilor rezolvarea acestor situații, din păcate, nu există încă semnale că se vor soluționa prea curând și în acest sens, cerem autorităților competente inițierea de urgență a unor negocieri reale și identificarea unor soluții concrete pentru remedierea tuturor acestor probleme”.

Editor : B.E.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *