Siegfried Mureşan: PSD trebuie să renunţe la jocul electoral pe tema Legii salarizării. Nu mai e timp pentru asta

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan cere PSD să renunţe, „în ultimul ceas”, la „jocul electoral” pe tema Legii salarizării, în contextul în care mai sunt „mai puţin de trei săptămâni” până la termenul-limită pentru adoptarea legii, jalon în PNRR. „România poate 770 de milioane de euro”, avertizează Mureşan.

„PSD trebuie să renunţe, în ultimul ceas, la jocul electoral pe tema Legii salarizării. Mai avem mai puţin de trei săptămâni până la termenul-limită pentru adoptarea Legii salarizării, jalon în PNRR. Dacă nu îndeplinim jalonul până la 31 august, România va pierde 770 de milioane de euro”, avertizează europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan, potrivit News.ro.

Potrivit acestuia, PSD a fost, timp de peste patru ani, „responsabil”, prin miniştrii săi, de îndeplinirea acestui jalon şi „nu a reuşit să îl ducă la capăt”.

„Cu toate acestea, tot PSD este cel care pune acum condiţii şi încearcă să-şi facă campanie cu un proiect legislativ pe care îl cunoaşte foarte bine şi pe care l-a amânat la nesfârşit. Pesediştii joacă la două capete: pretind că vor îndeplinirea jalonului, dar încearcă, în acelaşi timp, să obţină câştig politic de pe urma negocierilor privind această lege. Dar nu mai este timp pentru astfel de jocuri”, atrage atenţia Siegfried Mureşan.

Europarlamentarul afirmă că Guvernul condus de Ilie Bolojan „a reuşit în aceste luni ceea ce nu a reuşit PSD în 4 ani: a pus pe masă un proiect viabil pentru Legea salarizării unitare, care ţine cont de realitatea din teren, de solicitările partenerilor sociali şi de situaţia bugetară”.

„Proiectul trebuie adoptat până la 31 august. Nu doar pentru că România riscă să piardă 770 de milioane de euro dacă jalonul nu este îndeplinit la timp, ci şi pentru că noua lege va face sistemul de salarizare mai echitabil, în beneficiul oamenilor care muncesc cinstit în sectorul public. Fără acest jalon în PNRR, sistemul de salarizare ar fi rămas ani la rând aşa cum este astăzi: inechitabil şi costisitor, un sistem în care avantajele nu ajung la cei care muncesc cel mai mult sau care au cele mai mari merite, ci la clientela de partid”, afirmă Mureşan.

Acesta cere PSD, „în ultimul ceas”, să renunţe la „jocurile politice” şi „să participe la un ultim dialog serios” privind Legea salarizării.

„Declaraţiile heirupiste despre Legea salarizării, făcute în faţa jurnaliştilor când ştii foarte bine ce conţine proiectul, nu-şi mai au rostul. PSD va fi singurul vinovat dacă jalonul nu este îndeplinit, România pierde banii din PNRR, iar oamenii cinstiţi rămân cu o lege care îi dezavantajează”, încheie Siegfried Mureşan.

Liderii PSD, PNL, USR şi UDMR au fost invitaţi, marţi, la discuţii de către preşedintele Nicuşor Dan pe tema Legii salarizării, jalon în PNRR, şi care trebuie adoptată până la 31 august. Ministrul interimar al Muncii, Dragoş Pîslaru, a avertizat că este ”ultima şansă” şi reiterează ideea că ”niciun venit salarial nu ar urma să scadă”, lucru pe care sindicatele îl contestă.

Editor : C.L.B.

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!