În afară de președintele Nicușor Dan, și George Simion a mers la cea mai mare expoziție de arme din regiunea Mării Negre, Black Sea Defense, Aerospace and Security (BSDA). Șeful Romarm Răzvan Pîrcălăbescu a publicat pe rețelele sociale imagini de la vizita „domnilor deputați George Simion și Mircia Chelaru, alături de care am discutat despre toate capabilitățile care se produc în România”. Într-o intervenție la Digi24, Răzvan Pîrcălăbescu a afirmat că SAFE este un program bun, declarația venind în contextul în care președintele AUR a acuzat coaliția, la începutul lunii, că a făcut „un jaf de proporții gigantice” în cazul contractelor din cadrul SAFE.
În postarea de pe Facebook, șeful Romarm a transmis că a discutat cu George Simion și Mircia Chelaru despre programul SAFE, „care este un program extrem de bun pentru industria de apărare, iar pentru a se atinge potențialul, producția trebuie să se facă într-un procentaj cât mai mare în companiile românești”.
„Astfel, am discutat deja cu companiile care au câștigat acest program și le-am transmis că transferul de tehnologia și cooperarea industrială trebuie făcute la Romarm și la firmele membre ale Organizației Patronale din Industria de Apărare! Voi fi o voce puternică până când acest lucru se va realiza în România, iar cine încearcă să distrugă companiile românești va avea o mare problemă!, se mai arată în postare.
Contactat de Digi24, Răzvan Pîrcălăbescu și-a reiterat punctul de vedere privind SAFE și a oferit lămuriri despre faptul că Romarm nu are niciun contract semnat direct.
„Să știți că eu am transmis de fiecare dată că programul SAFE este un program foarte bun, trebuie să facem o mare parte de cooperare industrială. Aceasta este singura problemă și noi ne dorim ca peste 90%, sau chiar 100% dacă se poate, să rămână ca investiții în România. Programul SAFE, repet, este un program foarte bun. Dacă deputații de la un anumit partid și-au dorit să vină să viziteze standul Romarm, Romarm fiind compania tuturor românilor, adică a celor 20 de milioane de români. Este o companie de stat. Noi îi primim cu mare drag pe toți și avem nevoie de sprijinul tuturor în Parlament pentru a modifica anumite lucruri legislative și anumite probleme care au fost lăsate de-a lungul timpului.
Noi nu avem niciun contract semnat direct. Am discutat cu partenerii care au câștigat programul SAFE și cu siguranță vom face o parte de cooperare industrială la Romarm, dar și la membrii OPIA. Știți că eu sunt și președintele Organizației Patronale Industriale din Apărare.
Un contract direct cu Romarm nu există. Va exista o colaborare între aceste companii și Romarm, dar și către companiile membrii OPIA. Diferența este ca și cum dumneavoastră ați avea un contract astăzi și ați decide dumneavoastră ce să faceți cu banii sau o persoană terță ar avea un contract și v-ar subcontracta pe dumneavoastră”, a afirmat șeful Romarm.
Răzvan Pîrcălăbescu a subliniat că a postat fotografii și de la întâlnirea cu președintele Nicușor Dan: „Îl apreciez foarte mult pe domnul președinte, chiar ne-a sprijinit foarte mult pe partea de industrie de apărare, am avut anumite blocaje și ne-a sprijinit”.
Citește și:
Editor : A.M.G.
