Potrivit jurnaliștilor de la Gazzetta dello Sport, oficialii nerazzurrilor i-au stabilit prețul lui Yann Bisseck. Fundașul german a avut o evoluție solidă în sezonul recent încheiat, dar acest aspect nu îi garantează rămânerea pe „Giuseppe Meazza” în cazul unei oferte tentante.
Bayern München conduce cursa pentru semnătura fundașului
Suma de la care italienii sunt dispuși să înceapă negocierile este de peste 40 de milioane de euro. În acest moment, bavarezii sunt marii favoriți să obțină semnătura fotbalistului, o mutare în Bundesliga fiind și pe placul lui Bisseck, care speră astfel să devină om de bază în naționala Germaniei.
Italienii notează că tehnicianul Cristi Chivu îl apreciază foarte mult pe apărătorul central și nu ar dori să îl piardă în această fereastră de mercato. Cu toate acestea, argumentele financiare ar putea cântări mai mult în decizia clubului.
Banii obținuți dintr-o eventuală tranzacție ar urma să fie redirecționați rapid. Inter intenționează să folosească suma încasată pe Bisseck pentru a finaliza transferul lui Marco Palestra.
Deși tentația unei mutări la München este mare, există destule motive pentru care fotbalistul ar putea lua în calcul rămânerea în Serie A. Din stagiunea următoare, rolul său în angrenajul echipei ar putea deveni mult mai important, în condițiile în care Francesco Acerbi și Stefan De Vrij vor pleca de la Milano. Astfel, Bisseck ar avea garantat un loc de titular într-o echipă care luptă an de an pentru trofee.
