Salonul Aeronautic de la Farnborough, cândva dominat de aviația comercială, va fi anul acesta o scenă pentru industria militară

Conflictele din Ucraina şi Orientul Mijlociu vor muta atenţia de la comenzile pentru avioane comerciale către industria de apărare la ediţia din acest an a Salonului Aeronautic de la Farnborough, care se desfăşoară în perioada 20-24 iulie în Marea Britanie, transmite Reuters.

Producătorii de armament şi tehnologie militară încearcă să ţină pasul cu cererea în creştere pentru arme, drone şi sisteme bazate pe inteligenţă artificială, în timp ce constructorii de avioane civile continuă să se confrunte cu probleme de producţie şi de aprovizionare.

„Mediul global de securitate este mai complex şi mai volatil decât în ultimele decenii, iar ameninţările evoluează într-un ritm extrem de rapid”, a declarat şeful Statului Major al Forţelor Aeriene Regale Britanice, mareşalul Harv Smyth, înaintea deschiderii salonului, notează News.ro.

Fostul director general al Airbus, Tom Enders, a afirmat că revoluţia produsă de drone şi inteligenţa artificială în industria apărării ar putea avea un impact comparabil cu cel avut de SpaceX asupra industriei lansărilor spaţiale.

Potrivit acestuia, noile companii din domeniul tehnologiei militare investesc propriul capital şi dezvoltă produse într-un ritm mult mai rapid decât contractorii tradiţionali din industria de apărare.

Companii precum Helsing şi Anduril promovează sisteme autonome bazate pe inteligenţă artificială, inclusiv drone de luptă şi aeronave fără pilot destinate să opereze alături de avioanele de vânătoare.

Organizatorii estimează că firmele din domeniul apărării vor reprezenta aproximativ jumătate dintre cei 1.600 de expozanţi, comparativ cu aproximativ 40% la ediţiile anterioare. Totodată, numărul companiilor din domeniile inteligenţei artificiale, tehnologiilor avansate şi finanţării industriei de apărare este în creştere.

Pe segmentul aviaţiei comerciale, Airbus şi Boeing sunt aşteptate să anunţe noi comenzi şi să dezvăluie identitatea unor clienţi pentru contracte deja înregistrate.

Totuşi, interesul pentru comenzile de aeronave este mai redus decât în anii precedenţi, deoarece capacităţile de producţie sunt rezervate pentru o mare parte din următorul deceniu, iar investitorii sunt preocupaţi în principal de ritmul livrărilor.

Surse din industrie estimează că valoarea totală a comenzilor anunţate în timpul salonului ar putea depăşi cu greu 300 de aeronave, mult sub prognozele iniţiale care indicau posibilitatea unor contracte pentru până la 800 de avioane. Separat, Air China a anunţat că va comanda 55 de aeronave Airbus.

Producătorii aeronautici continuă să fie afectaţi de problemele din lanţurile de aprovizionare, în special în ceea ce priveşte componentele metalice de precizie, motoarele şi amenajările interioare ale aeronavelor.

Airbus îşi menţine obiectivul de a creşte producţia modelelor cu un singur culoar la 75 de avioane pe lună în 2027, însă analiştii avertizează că dificultăţile de aprovizionare ar putea întârzia atingerea acestei ţinte. La rândul său, Boeing analizează posibilitatea majorării ritmului de producţie pentru a reduce diferenţa faţă de rivalul său european şi pentru a-şi consolida cota de piaţă.

Directorul general al GE Aerospace, Larry Culp, a declarat că situaţia lanţurilor de aprovizionare s-a îmbunătăţit semnificativ faţă de ultimii doi ani, deşi mai sunt probleme care trebuie rezolvate.

Editor : B.E.

source

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!