Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat marți că România nu are nevoie de noi taxe și a avertizat că eventuale reduceri de impozite ar afecta credibilitatea țării în fața piețelor și a agențiilor de rating. Totodată, acesta a respins scenariile privind o posibilă incapacitate de plată a statului român, spunând că „sub nicio formă” România nu se află într-o asemenea situație.
Întrebat, în conferinţa de presă de prezentare a Raportului trimestrial asupra inflaţiei, dacă viitorul Guvern ar trebui să introducă taxe noi sau să reducă nivelul taxelor plătite de populație, Isărescu a spus că soluția este menținerea actualului nivel fiscal și continuarea corecției bugetare.
„Nu noi taxe, nu cred că avem nevoie de noi taxe. Continuarea a ceea ce este în prezent… intru în domeniul fiscal şi nu este chiar bine pentru o Bancă Centrală, dar pot să spun asta şi datorită poziţiei pe care am avut-o, de fost premier. Şi atunci s-a făcut o ajustare. Deci noi taxe, nu. Continuarea nivelului actual, da. Reduceri de impozite, sub nicio formă până când nu ne atingem obiectivele”, a declarat guvernatorul BNR.
„Ar crea o mare problemă de credibilitate”
Șeful Băncii Naționale a avertizat că eventualele reduceri de taxe ar transmite un semnal negativ către investitori, agențiile de rating și creditorii externi.
„Asta în primul rând ar crea o mare problemă de credibilitate. Ce fac, bă, românii ăştia? Cam aşa vă spun acuma. Atâţia ani am vorbit cu agenţiile de rating, cu creditorii. Se joacă ba în sus, ba în jos. Nu ştiu ce au de făcut”, a afirmat Mugur Isărescu.
Acesta a spus că România trebuie să trateze cu seriozitate procesul de ajustare fiscală și a criticat dezbaterile publice care, în opinia sa, amplifică incertitudinile: „Nu sunt bune nici discuţiile acuma. Suntem o ţară liberă. Fiecare are dreptul să spună ce gândeşte. Dar în momentele actuale trebuie să fim foarte serioşi în a înţelege că această corecţie fiscală este o necesitate”.
Totodată, Isărescu a avertizat că, în lipsa unor măsuri de consolidare fiscală, piețele ar putea penaliza România: „Altfel pieţele, spre deosebire de ce am păţit în ultimul an, cu ajustarea şi cu strângerea curelei şi care nu a fost uşor de suportat, se vede în climatul politic, altfel pieţele ne vor penaliza şi vom fi nevoiţi să strângem cureaua mult mai mult”.
„Sub nicio formă nu suntem în situația de a înceta plățile”
Mugur Isărescu a respins și afirmațiile privind riscul ca România să ajungă în imposibilitate de plată.
„Nu suntem aici. Nu împărtăşesc acest punct de vedere. Este catastrofic şi nu ne face bine. În general, încetarea plăţilor se referă la plăţile externe. Că nu îţi faci la timp, nu îţi plăteşti obligaţiile externe. Nu avem o asemenea situaţie”, a declarat acesta, explicând că nivelul rezervelor internaționale ale României este adecvat și că datoria externă nu trebuie comparată direct cu rezervele valutare.
„Nu se compară datoria totală cu nivelul rezervelor, pentru că nu toată datoria ajunge la scadenţă în acelaşi timp. O parte dintre ea se refinanţează. (…) Sub nicio formă nu suntem într-o asemenea situaţie să încetăm plăţile”, a spus Isărescu.
Acesta a admis că pot apărea dificultăți dacă veniturile estimate la buget nu sunt încasate sau dacă cheltuielile depășesc nivelul prognozat, însă consideră că statul are instrumente pentru a gestiona astfel de situații.
„Pe plan intern avem deficit bugetar. Dacă încasările în bugetul care a fost proiectat cu anumite date nu se realizează sau dacă plăţile sunt mai mari, e posibil să ai dificultăţi. Dar pe plan intern un stat se descurcă, nu? Se împrumută, mai strânge cureaua în altă parte. Nu văd nici din acest punct de vedere probleme deosebite”, a explicat Isărescu.
Guvernatorul BNR a vorbit și despre dificultatea reducerii aparatului bugetar, spunând că astfel de măsuri sunt greu de aplicat în practică. „Aţi văzut cât de greu este să disponibilizezi chiar şi zece persoane dintr-o instituţie. Apar procese, vin hotărâri judecătoreşti peste câţiva ani şi ajungi să plăteşti mult mai mult decât ai estimat că vei economisi”, a concluzionat acesta.
Editor : A.D.
