Ambasadorul Israelului la Bucureşti, Lior Ben Dor, a vorbit miercuri, în cadrul evenimentului dedicat Zilei Naţionale a Statului Israel, despre legătura personală pe care o are cu România, amintind că părinţii săi s-au născut și au fost educați aici. Diplomatul a spus că a crescut cu limba şi cultura română şi a mărturisit că țara „a devenit o parte” din el, relatează Agerpres.
„După cum ştiţi, am o legătură profundă cu România. Deşi nu m-am născut aici, părinţii mei s-au născut şi au fost educaţi aici, în România, şi apoi au plecat să ia parte la construirea Statului Israel, împreună cu bunicii mei. Am crescut de mic cu limba şi cultura română, pe care le-am purtat mereu în inima mea”, a mărturisit diplomatul.
România a devenit o parte din mine, de aceea mă bucur să văd în această seară prieteni veniţi din toate colţurile ţării pentru a sărbători împreună acest moment.
Totodată, el a evocat relaţia bilaterală.
„Relaţia noastră este bazată pe un parteneriat puternic şi pe o prietenie sinceră, care a fost dovedită în timp prin valori împărtăşite, respect reciproc şi legături interumane profunde”, a mai spus Lior Ben Dor.
Cele două ţări, a susţinut el, continuă să colaboreze strâns în „domeniile esenţiale”.
Editor : Ș.A.
