Reacția Ambasadei chineze, după ce liberalul Alexandru Muraru a vizitat Taiwan: A intervenit flagrant în afacerile interne ale Chinei

Ambasada Chinei în România critică, într-o declarație publicată pe pagina sa de Facebook, vizita recentă efectuată de deputatul liberal Alexandru Muraru în Taiwan și articolul publicat ulterior de parlamentar în secțiunea Opinii a site-ului digi24.ro,referitor la ce poate învăța România din modul în care Taiwan își apără democrația. Purtătorul de cuvânt al Ambasadei susține că deplasarea parlamentarului român în Taiwan „contravine politicii oficiale a României”, iar susținerea independenței Taiwanului este o intervenție flagrantă în afacerile interne ale Chinei. „Principiul «o singură China» reprezintă atât fundamentul politic al relațiilor chino-române cât și garanția prieteniei celor două țări”, spune purtătorul de cuvânt.

Principiul „o singură China”

„Taiwanul este o parte a Chinei, atât China continentală cât și Taiwanul aparțin aceleiași Chine. Acesta este realitatea încă din atichitate până astăzi, ceea ce constituie adevăratul status-quo al Strâmtorii Taiwan şi o componentă importantă a ordinii internaționale de după cel de-al Doilea Război Mondial. Recunoașterea Guvernului Republicii Populare Chineze drept singurul guvern legitim care reprezintă întreaga Chină și respectarea principiului „o singură China” reprezintă un consens recunoscut la nivelul întregii comunități internaționale, respectiv un lucru firesc al respectării normelor de bază ale relațiilor internaționale.”, scrie în debutul reacției Amabsadei chineze

Reprezentanța diplomatică a Beijingului amintește că „în anul 1949, România și Republica Populară Chineză au stabilit relații diplomatice” și că „de atunci principiul «o singură China» a devenit fundament politic al relațiilor bilaterale, aducând garanția că relațiile dintre China și România au rezistat probelor schimbărilor situației internaționale și au continuat să se dezvolte constant”.

Potrivit declarației, faptul că Alexandru Muraru a vizitat regiunea Taiwan contravine politicii oficiale a României. „După întoarcerea în România, dânsul a publicat un articol în presă prin care a susținut poziția separatistă a autorității Partidului Democratic Progresist de promovarea independenței Taiwanului, fapt pentru care ne exprimăm preocuparea serioasă și opoziția fermă”, scrie în reacția ambasadei.

„Nu face altora ceea ce nu vrei să ți se facă ție”

„Chestiunea Taiwan este una ce privește afacerile interne ale Chinei și reprezintă nucleu al intereselor fundamentale ale Chinei. Așa cum un judeţ sau o regiune a României nu se poate separa de statul român sub niciun pretext, tot astfel nici Taiwanul nu se poate separa de China sub niciun motiv. «Nu face altora ceea ce nu vrei să ți se facă ție». Faptul că domnul Muraru a intervenit în mod flagrant în afacerile interne ale Chinei, susținând «independența Taiwanului», nu numai că contravine cunoștințelor de bază ale diplomaţiei, ci și ridică semne de întrebare cu privire la dacă acesta reprezintă cu adevărat interesele României”, continuă declarația Ambasadei.

„Partea chineză se opune cu fermitate oricăror forme de legături oficiale cu Taiwan ale statelor care au relații diplomatice cu China, acestea incluzând vizite ale reprezentanților instituțiilor oficiale, înființarea de reprezentanțe oficiale, semnarea acordurilor oficiale sau desfășurarea cooperărilor oficiale. Acordăm o mare importanță față de angajamentul părții române de a susţine politica «o singură China» și sperăm ca acest angajament să fie pus cu adevărat în aplicare. Ca atare, Principiul «o singură China» reprezintă atât fundamentul politic al relațiilor chino-române cât și garanția prieteniei celor două țări din generație în generație”, scrie în încheierea declarației.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Citește și:

Cum își apără Taiwan democrația? Lecția pentru România – articol de opinie publicat de deputatul liberal Alexandru Muraru pe 2 iunie în secțiunea Agora Digi a site-ului digi24.ro

Editor : B.E.

Leave a Comment

error: Content is protected !!