Război în Orientul Mijlociu, Ziua 16. Israelul anunţă un „val de atacuri la scară largă” în vestul Iranului

Iranul şi-a continuat duminică atacurile asupra statelor din Golf, ca represalii pentru ofensiva americano-israeliană. Mai multe explozii au zguduit Manama, capitala Bahrainului. Arabia Saudită, Dubai şi Qatar au raportat interceptări de drone, iar Israelul a anunțat că a doborât rachete lansate din Iran. Totodată, Israelul a declanșat un nou „val de atacuri la scară largă” în vestul Iranului.

Israelul anunţă un „val de atacuri la scară largă” în vestul Iranului

ACTUALIZARE 10:51 Israelul a anunţat duminică dimineaţă, că a lansat un „val de atacuri la scară largă” în vestul Iranului, în a 16-a zi a ofensivei sale comune cu SUA împotriva Republicii Islamice.

Armata a anunţat că a lansat „recent” „un val de atacuri la scară largă împotriva infrastructurii regimului terorist iranian din vestul Iranului”, potrivit unui comunicat.

Tot duminică, Iranul şi-a continuat atacurile asupra statelor din Golf, ca represalii pentru ofensiva americano-israeliană, exploziile zguduind capitala Bahrainului.

Exploziile puternice au fost auzite în primele ore ale dimineţii la Manama de doi jurnalişti AFP aflaţi în zonă.

De la începutul războiului, pe 28 februarie, Bahrainul, care găzduieşte baze militare americane, anunţă că a interceptat 125 de rachete iraniene şi 203 de drone iraniene şi raportează două morţi.

Iran: 20 de persoane au fost arestate pentru presupuse legături cu Israelul

Autorităţile iraniene au arestat cel puţin 20 de persoane în nord-vestul ţării pentru presupusă cooperare cu Israelul, potrivit agenţiei de ştiri Fars, în a 16-a zi a războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP.

În provincia Azerbaidjanului de Vest, „20 de persoane au fost reţinute prin ordin judecătoresc” pentru „transmiterea de informaţii despre centre militare, poliţieneşti şi de securitate către inamicul sionist”, a relatat Fars, citându-l pe procurorul din regiune, Hossein Majidi.

Regimul iranian a efectuat valuri de arestări în ultimele zile, sub acuzaţii legate de războiul lansat pe 28 februarie de Statele Unite şi Israel, potrivit presei şi ONG-urilor iraniene.

Puternicul şef al poliţiei naţionale, Ahmad Reza Radan, a avertizat la începutul acestei săptămâni că persoanele care fac probleme vor fi tratate ca „inamici” şi ucise, afirmând că forţele de securitate „au degetele pe trăgaci”.

Iranul anunţă în mod regulat arestarea unor persoane prezentate drept „spioni” plătite de Statele Unite şi Israel, cei doi duşmani declaraţi ai săi.

Încă de la începutul războiului, guvernul a făcut apel la populaţie să fie vigilentă şi să raporteze orice comportament suspect, în special al persoanelor care fac fotografii sau videoclipuri ce ar putea dăuna securităţii naţionale.

Explozii puternice au fost auzite în primele ore ale dimineţii la Manama, capitala Bahrainului, de doi jurnalişti AFP aflaţi în zonă, scrie News.ro.

De la începutul războiului, pe 28 februarie, Bahrainul, care găzduieşte baze militare americane, anunţă că a interceptat 125 de rachete iraniene şi 203 de drone iraniene şi raportează două morţi.

În celelalte state din Golf, toate vizate, aceste atacuri au făcut 24 de victime.

Lovite de prezenţa intereselor americane – militare sau economice – pe teritoriul lor, aceste ţări îşi văd pătată imaginea de oaze de securitate într-o regiune afectată de conflicte recurente.

Arabia Saudită, Dubai şi Qatar au raportat interceptări de drone

Ministerul Apărării din Arabia Saudită a anunţat, pe contul său oficial X, că a interceptat şi distrus recent şapte drone în Riad şi Regiunea de Est.

Duminică dimineaţă, autorităţile din Dubai şi Qatar au raportat, de asemenea, interceptări de drone de către apărare aeriană.

Biroul de presă din Dubai a postat pe X, spunând că sunetele auzite în zonele Marina şi Al Sufouh au fost rezultatul unor interceptări reuşite.

Între timp, ministerul apărării din Qatar a declarat că a interceptat patru rachete balistice şi o serie de drone lansate de Iran sâmbătă.

Israelul anunţă că a interceptat rachete lansate de Iran

Armata israeliană a anunţat că a interceptat rachete lansate din Iran în primele ore ale dimineţii de duminică, informează BBC.

Rachetele au fost îndreptate spre centrul Israelului, spun serviciile de urgenţă.

Până în prezent, autorităţile israeliene nu au raportat victime.

Zelenski: Rusia furnizează Iranului drone Shahed

Rusia furnizează Iranului drone Shahed pentru a fi utilizate împotriva Statelor Unite şi Israelului, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat CNN.

Volodimir Zelenski a afirmat că este „100% dovedit” că Iranul a folosit drone Shahed fabricate în Rusia pentru a ataca baze americane.

Dronele Shahad au fost implicate în atacuri împotriva mai multor ţări din Orientul Mijlociu, dar locaţia în care au fost fabricate aceste drone nu este întotdeauna cunoscută.

Drona Shahed este o dronă de atac şi de croazieră fabricată iniţial de Iran. Mii dintre aceste drone au fost folosite de forţele ruseşti în Ucraina din toamna anului 2022, potrivit Kievului

Deşi Iranul a furnizat iniţial drone Rusiei, Rusia produce acum propriile drone Shahed.

Alte armate din întreaga lume au achiziţionat ulterior drone de tip Shahed, inclusiv armata americană, care a declarat că foloseşte astfel de drone în campania militară în curs de desfăşurare din Iran.

Editor : Ș.A.

source

Leave a Comment

error: Content is protected !!