Purtătorul de cuvânt al Cartierului General al Comandamentului Aliat pentru Operații (SHAPE) al NATO, colonelul american Martin O’Donnell, a declarat că drona doborâtă în noaptea de sâmbătă spre duminică în spațiul aerian al României pare să fie de origine rusească.
„Detalii suplimentare privind incidentul de duminică rămân în curs de investigare, dar drona pare să fie rusească”, a declarat oficialul NATO, relatează Reuters preluată de Agerpres.
O’Donnell a mai precizat că Alianța Nord-Atlantică este permanent în alertă și pregătită să răspundă oricărei amenințări.
Drona a fost doborâtă de avioane F-18 spaniole
Reuters notează că drona a pătruns fără autorizație în spațiul aerian al României și a fost doborâtă de avioane de vânătoare F-18 spaniole, aflate într-o misiune NATO de poliție aeriană. Este a patra aeronavă fără pilot doborâtă deasupra României în acest an, potrivit agenției.
Ministrul interimat al Apărării Naționale Radu Miruță a anunțat că drona a fost detectată la nord de Galați și interceptată după aproximativ 17 minute.
„În această noapte, o nouă dronă a intrat fără a avea permisiune în spațiul aerian naţional şi a fost doborâtă. La ora 04:44, ţinta a fost descoperită intrând în spaţiul aerian naţional, la 24 km nord de Galaţi, moment în care două avioane de vânătoare F-18 spaniole, ridicate deja preventiv în aer, au primit aprobare de angajare. La ora 05:01, drona a fost interceptată şi distrusă între localităţile Băleni şi Cudalbi, din judeţul Galaţi, într-o zonă nepopulată”, a anunţat Miruță, duminică pe Facebook.
Autoritățile continuă verificările pentru stabilirea tuturor detaliilor privind incidentul și originea dronei.
Editor : Ana Petrescu
