Procurorii italieni cer închisoare pe viaţă pentru românul acuzat că a ucis două escorte. Bărbatul este judecat după legea femicidului

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Procurorii italieni cer pedeapsa maximă, închisoare pe viaţă, pentru Vasile Frumuzache, românul de 37 de ani acuzat că a ucis două femei în Italia. Cazul este judecat în baza legii femicidului, una dintre cele mai dure legislaţii din Uniunea Europeană privind crimele motivate de gen.

Anchetatorii italieni susţin că bărbatul a acţionat cu deplină luciditate şi au invocat concluziile unei expertize psihiatrice care arată că acesta şi-ar fi comis faptele „cu bună ştiinţă”. Potrivit procurorilor, Frumuzache nu şi-a recunoscut crimele decât după ce şi-a dat seama că toate probele duc la el.

Apărarea bărbatului contestă însă cererea procurorilor şi solicită o pedeapsă redusă. Avocaţii susţin că inculpatul a dat dovadă de „bună credinţă” în momentul în care a recunoscut omorurile.

Potrivit anchetei, una dintre victime ar fi fost ucisă după ce a refuzat să întreţină un act sexual plătit cu Frumuzache, în momentul în care a aflat că acesta este român. Bărbatul le-ar fi spus anchetatorilor că reacţia femeii l-ar fi înfuriat.

În cel de-al doilea caz, procurorii susţin că românul a ucis o altă escortă după ce aceasta l-ar fi ameninţat că îi va spune totul soţiei sale şi i-ar fi cerut 10.000 de euro pentru a păstra tăcerea.

Procesul este urmărit îndeaproape în Italia, unde legea femicidului prevede cele mai severe pedepse pentru bărbaţii condamnaţi pentru crime motivate de genul victimelor. În astfel de cazuri, pedeapsa poate ajunge până la închisoare pe viaţă.

Editor : Ș.A.

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *