Probleme mari la Rapid! Instanța i-a schimbat încadrarea juridică la ucidere din culpă

Moderator ZIAR NOVA
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Unul dintre jucătorii giuleștenilor, ivorianul Kader Keita, are probleme cu legea după ce, la data de 3 martie 2026, fotbalistul a lovit cu mașina o femeie în vârstă de 67 de ani, care traversa strada în mod regulamentar, pe trecerea de pietoni.

Lui Kader Keita i s-a schimbat încadrarea juridică la ucidere din culpă

Keita se întorcea de la moschee la ora la care a fost implicat în gravul accident rutier. Ivorianul a părăsit locul accidentului până la sosirea autorităților, iar, în aceeași zi, s-a prezentat la antrenamentele Rapidului, fără a spune însă nimănui despre cele întâmplate. 

Polițiștii au reușit să îl identifice pe autorul accidentului, iar Keita a fost pus sub control judiciar, chiar dacă procurorii au cerut ca fotbalistul să fie pus sub arest preventiv. Totuși, o lună mai târziu, victima lui Keita a decedat.

Astfel, instanța a decis ca încadrarea juridică a lui Kader Keita să fie schimbată de la părăsirea locului accidentului la ucidere din culpă.

La data de 22.04.2026 procurorul a dispus extinderea acțiunii penale pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. (1) și (2) din Codul penal față de inculpatul K.A.K., constând în aceea că, la data de 03.03.2026, ora 05:46, inculpatul a condus autoturismul marca pe o stradă din mun. București, sector 2, fără a acorda prioritate de trecere, accidentând-o pe persoana vătămată I.F., angajată în traversarea străzii, pe trecerea pentru pietoni marcată și semnalizată corespunzător, ulterior, la data de 07.04.2026, rezultând decesul victimei, în timp ce aceasta se afla internată la Spitalul Clinic de Urgență București.

La aceeași dată inculpatul a fost audiat, fiindu-i adusă la cunoștință noua încadrarea juridică”, se arată în comunicatul emis de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2.

VIDEO cu accidentul provocat de Kader Keita


source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *