Preţurile la benzinăriile din Germania au crescut după expirarea reducerii taxei pe carburanţi. Cât costă acum benzina și motorina

Şoferii germani se confruntă de miercuri cu preţuri mai ridicate la combustibili, după expirarea reducerii temporare a taxei pe carburanţi, introdusă pentru a atenua impactul şocului energetic în urma izbucnirii războiului din Iran, transmite DPA.

Miercuri dimineaţă (06:00 GMT), preţul mediu al benzinei super E10 premium era de 1,97 euro pe litru, cu 13,40 cenţi mai scumpă decât marţi dimineaţă, în timp ce preţul mediu al motorinei era de 1,91 euro pe litru, cu 15,6 cenţi mai ridicat, arată datele Automobil Clubul German (ADAC), scrie Agerpres.

Taxarea carburanţilor (benzină şi motorină) a fost redusă cu aproximativ 0,17 euro per litru în mai şi iunie. Acest sprijin pentru gospodării şi companii este în valoare de 1,6 miliarde de euro.

Deşi reducerea a expirat la miezul nopţii, benzinăriile nu au putut majora imediat preţurile deoarece o reglementare adoptată în aprilie prevede că benzinăriile pot creşte preţul o singură dată pe zi, la prânz, deşi pot reduce oricând preţul.

Unele benzinării încă oferă preţuri de sub 1,80 euro pe litru, în special la motorină, dar cele mai mult oferte de acest tip ar urma să dispară în cursul zilei.

Conform ADAC, în iunie s-a înregistrat cel mai redus preţ al benzinei începând din 28 februarie, ziua izbucnirii conflictului. Luna trecută, preţul mediu al benzinei super E10 premium era de 1,87 euro pe litru, cu 11,30 cenţi mai puţin ca în mai şi cu 23,90 cenţi mai puţin ca în aprilie, în timp ce preţul mediu al motorinei era de 1,82 euro pe litru, cu 17,30 cenţi mai puţin ca în mai şi cu 44,50 cenţi mai puţin ca în aprilie.

Reducerea presiunilor asupra preţurilor reflectă scăderea cotaţiilor la ţiţei, pe fondul atenuării tensiunilor geopolitice.

Rata anuală a inflaţiei în Germania a încetinit în iunie, în urma reducerii preţurilor la energie, în timp ce inflaţia de bază nu s-a modificat, o veste bună pentru cea mai mare economie europeană.

Inflaţia a scăzut la 2,4% în iunie, de la 2,7% în mai, arată datele preliminare publicate marţi de Oficiul federal de statistică (Destatis), în timp ce analiştii se aşteptau la un nivel de 2,5%.

În Germania, preţurile energiei au crescut în ritm anual cu 3,4% luna aceasta, o încetinire faţă de avansul de 6,6% din mai şi 10,1% din aprilie, conform Destatis. Dar reducerea temporară a taxei pe carburanţi introdusă de Guvern a ajutat la reducerea presiunilor asupra preţurilor.

Editor : A.P.

source

Leave a Comment

error: Content is protected !!