Predoiu: Un partid care are 14% rămâne relevant dacă are poziţia de premier. Prim-vicepreședintele PNL vrea „o consultare mai largă”

Moderator Florin Mihai
6 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu a explicat joi, 7 mai, că susține în continuare rămânerea la guvernare și a precizat că votul din ședința partidului, în cadrul căreia a fost adoptată o rezoluție care prevede ca PSD să-și asume guvernarea, „exprima poziția unanimă, solidară, în PNL, vis-a-vis de gestul PSD de a iniția și susține” moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan „în asociere cu AUR”.

 „Și atunci era firesc să votăm această această rezoluție propusă de președintele partidului și prim-ministru, pentru că ea exprima poziția noastră, unanimă, solidară,  în PNL, vis-a-vis de gestul PSD de a iniția și susține această moțiune în asociere cu AUR. Chiar dacă nu făcea în asociere cu AUR, tot la fel de condamnabil ar fi fost. Deci, votul acesta a fost cât se poate de de logic și de firesc, din punctul meu de vedere. Cu toate acestea, am explicat și în ședință, și am rămas la aceeași părere, că abandonul responsabilității de a guverna România, alături de alte partide care au orientări clare pe valorile europene, euroatlantice și care pot garanta că România va continua îmbrățișarea acestor valori și dezvoltarea unor parteneriate pe care și le-a construit, este cea mai bună soluție”, a spus Predoiu.

Conform spuselor sale, „aceasta a fost şi ideea iniţială a coaliţiei, şi anume de a trece peste diferenţe politice, de a trece peste un trecut complicat între toate partidele prezente din coaliţie, pentru că mai toate au avut, evident, ciocniri politice, confruntări politice, coaliții care au mai mers sau n-au mai mers”.

Prim-vicepreședintele PNL a arătat că au existat fricțiuni și între PNL și USR, dar și între USR și PSD: „Deci, cam toate partidele au avut de trecut anumite obstacole, dacă vreți, de ordin psihologic și politic”.

Mai mult, Cătălin Predoiu a explicat că raţiunea Coaliției nu era „de a face o competiţie politică, nu de a avea confruntare politică. N-aveam alegeri în faţă, aveam o serie de responsabilităţi, de măsuri care trebuiau asumate şi implementate”.   

Întrebat dacă i s-a propus să devină noul premier al PNL, acesta a negat: „Nu, nu s-a discutat acest lucru deloc de către colegi, nici înainte de ședință și nici după, ca să fie limpede. Și nici de alte tipuri de măsuri de genul ăsta. Ceea ce ne preocupă în mod real, în mod sincer, este dacă abandonăm sau nu responsabilitatea guvernării”.

Potrivit lui, „un partid care are 14% în acest moment, rămâne relevant pe scena politică în măsura în care are poziţia de premier”: „Acesta era punctul cheie, dacă vreți, al relevanței noastre strategice în acest moment și că acest lucru nu trebuie pierdut, pentru că prin intermediul acestui pârghii poți să duci la îndeplinire, așa cum a demonstrat premierul Bolojan, anumite obiective pe care le ai. Dacă n-am fi avut această funcție de premier, n-am fi putut, poate, prin eforturile premierului și ale colegilor miniștri, să ducem la îndeplinire o serie de de obiective. 

Asta este ceea ce am spus și că va conta pe termen lung și din punct de vedere strategic, pentru că România are de dezvoltat în perioada imediat următoare parteneriate strategice și în Europa, și cu alți parteneri, în primul rând cu partenerul strategic Statele Unite, dar nu numai. Sunt și alte țări care așteaptă să dezvolte cu România domeniul economic, domeniul de securitate, domeniu de apărare. Vedeți câtă efervescență este în Europa și în lume pentru dezvoltarea acestor segmente și cred că acestea au fost argumentele principale”.

Referitor la idea liberalilor de a construi un pol de modernizare, din opoziţie, Predoiu a afirmat: „Am înţeles şi preocuparea colegilor de a găsi o soluţie în opoziţie pentru o construcţie viitoare care să aducă mai multe voturi în 2028, dar, totuşi, nu suntem în campanie electorală. Nu asta cred că trebuie să fie prima preocupare, ci prima preocupare a tuturor partidelor politice trebuie sa fie păstrarea României pe un teren sigur al valorilor, al politicilor, care este prioritar în momentul ăsta”. 

El a punctat faptul că ar fi necesară „o consultare mai largă” în partid cu privire la traiectoria care ar trebui urmată de liberali.

Partidul Naţional Liberal a adoptat, marţi seară, o rezoluţie prin care solicită PSD să îşi asume guvernarea, după ce a răsturnat Guvernul, liberalii anunţând că partidul intră în opoziţie şi va susţine drumul pro-european al României. 

„Prin decizia de astăzi PNL confirmă că este un partid cu demnitate, un partid care va lucra în anii următori pentru a construi un pol de modernizare şi pentru a contribui la România modernă, la o Românie fără privilegii, fără sinecuri”, a declarat preşedintele PNL, Ilie Bolojan.

Citește și: 

Care sunt variantele pentru formarea unui nou guvern și ce își dorește Nicușor Dan. Surse: PSD nu exclude un guvern minoritar

Bolojan, despre decizia PNL de a trece în opoziție: „Nu este ușor să nu te prostituezi”

Editor : A.M.G.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *