Ministrul apărării polonez, Władysław Kosiniak-Kamysz, a anunţat luni crearea unui corp de rezervă militară cu grad înalt de disponibilitate, ce va fi compus din voluntari antrenaţi permanent şi care va permite mobilizarea, în caz de război, a unui total de 500.000 de militari, potrivit EFE.
Într-o conferinţă de presă la Varşovia, ministrul a explicat că pe lângă plata pe care aceşti voluntari o vor primi pentru fiecare de zi de instrucţie, ei vor fi recompensaţi financiar şi pentru faptul că rămân în disponibilitate, putând fi chemaţi oricând sub drapel şi fiind pregătiţi pentru o mobilizare rapidă, informează Agerpres.
Rezerviştii vor avea parte de o instruire permanentă, cu un minimum de opt zile pe an, şi vor avea acces la cursuri de securitate cibernetică, medicină şi comunicaţii.
În plus, vor fi create şcoli de cadeţi în care persoanele fără experienţă militară anterioară vor putea ajunge la gradul de sublocotenent în rezervă printr-un proces de formare de trei ani.
Civilii care decid să se alăture acestui nou corp vor putea alege atât data la care să efectueze antrenamentele, cât şi unitatea militară specifică în care vor dori să servească, în timp ce companiile pentru care lucrează vor fi compensate de stat.
Ministrul Kosiniak-Kamysz a explicat că aceste măsuri fac parte din programul „În alertă”, care prevede instruire punctuală pentru civilii cu vârste cuprinse între 18 şi 60 de ani în domenii precum medicina, supravieţuirea, tirul şi autoapărarea.
Potrivit ministrului, dintre cei 18.000 de polonezi care s-au înscris în acest program anul trecut, 16.000 au trecut cu succes cursurile.
Preşedintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat în august, anul trecut că este „urgent pentru securitatea ţării” să se atingă cifra de 500.000 de soldaţi şi să se aloce 5% din produsul intern brut (PIB) pentru apărare, pentru a „face din Polonia cea mai mare putere NATO din Europa” şi o „ţară puternică şi sigură”.
Polonia intenţionează să profesionalizeze 200.000 de rezervişti până în 2039, inclusiv civili instruiţi punctual şi cei cu instruire ciclică, cum ar fi cei din noul corp de rezervă cu grad ridicat de disponibilitate.
Editor : A.P.
