Un proiect de lege care propune unificarea României și a Moldovei a fost aprobat săptămâna aceasta de Camera Deputaților. La prima vedere, pare a fi o evoluție politică semnificativă, ba chiar un semn că o idee discutată de mult timp capătă un avânt real. În realitate, însă, situația este mult mai banală. Proiectul de lege nu a avansat datorită unui sprijin activ sau unei dezbateri, ci ca urmare a unei particularități procedurale care i-a permis să fie adoptat automat odată cu expirarea termenului limită, scrie într-o analiză TVP World.
Comentatorii români se așteaptă, în general, ca aceasta să fie respinsă în Senat. Analistul politic Cristian Pîrvulescu a remarcat că „o astfel de inițiativă nu are șanse reale să fie adoptată de camera superioară și are mai degrabă un caracter de semnal politic decât legislativ”.
Chiar și așa, acest lucru rămâne important, deoarece a readus în prim-plan planul B al Moldovei privind integrarea în Europa.
Calea oficială a Republicii Moldova către Europa este aderarea ca stat independent, un proces care începe în sfârșit să avanseze după ani de blocaj din cauza vetoului Ungariei. Planul B neoficial al țării, menționat de mai multe ori chiar de președinta Maia Sandu, este ideea că Moldova ar putea ajunge mai repede în Uniunea Europeană dacă ar înceta să mai fie o țară separată și s-ar alătura României.
Proiectul de lege din această săptămână, deși nu reprezintă un pas concret în direcția atingerii acestui obiectiv, este un semnal de alarmă. El ridică întrebarea: ce se va întâmpla dacă calea oficială a Moldovei către Europa va deveni prea lentă pentru a satisface nevoile unui stat vulnerabil aflat sub presiunea Rusiei?
Partidul care a inițiat acest proiect de lege este S.O.S. România, condus de Diana Șoșoacă, o europarlamentară care se declară deschis pro-rusă și care face în prezent obiectul unei anchete penale, după ce Parlamentul European i-a ridicat imunitatea pe fondul acuzațiilor de promovare a ideologiei legionariste fasciste, notează sursa citată.
Ea a fost fotografiată la Sankt Petersburg în luna iunie alături de Ilan Șor, un oligarh moldovean fugar condamnat definitiv în contumacie la cincisprezece ani de închisoare pentru fraudă și spălare de bani într-un dosar privind furtul a aproximativ un miliard de dolari din băncile moldovenești, și descris pe scară largă de guvernele occidentale drept o figură centrală în încercările Rusiei de a-și cumpăra influență în politica moldovenească.
De aceea, cei mai mulți susținători ai unirii, adică cei care își doresc cu adevărat ca, într-o bună zi, România să se unească cu Moldova, s-au grăbit să se distanțeze de acest proiect de lege.
Președintele Nicușor Dan a susținut în repetate rânduri că, dacă va avea loc vreodată reunificarea, aceasta ar trebui să fie rezultatul unei alegeri democratice a moldovenilor și să decurgă în mod natural din integrarea europeană a Republicii Moldova, nu din gesturi naționaliste de la București.
Republica Moldova și România împărtășesc aceeași limbă și o istorie complexă. Basarabia, teritoriul care astăzi reprezintă cea mai mare parte a Moldovei, a făcut parte din Principatul Moldovei — pe atunci vasal al Imperiului Otoman — până când Imperiul Rus a anexat-o în 1812, în temeiul Tratatului de la București. Aceasta s-a alăturat României în 1918, după prăbușirea Imperiului Rus, pentru a fi apoi ocupată de Uniunea Sovietică în 1940, în temeiul protocolului secret al Pactului Molotov-Ribbentrop.
Moscova a promovat apoi timp de cinci decenii ideea unei identități și a unei limbi „moldovenești” distincte, scrise cu alfabetul chirilic, pentru a rupe legătura culturală cu România. Independența a fost obținută în 1991. În martie 2023, Parlamentul Moldovei a declarat oficial că limba oficială a țării este româna, înlocuind toate referirile la „moldovenească” din legislație și consolidând orientarea politică și culturală a țării către Occident.
Dezbaterea privind reunificarea a reapărut atunci când Maia Sandu, într-un interviu acordat într-un podcast în ianuarie 2026, a declarat că, dacă moldovenilor li s-ar cere, în cadrul unui referendum, să voteze asupra unirii cu România, ea ar vota „da”. Ea a reiterat această idee într-un interviu acordat ziarului francez Le Monde în aprilie, calificând aderarea la UE drept „o strategie de supraviețuire ca stat democratic” și subliniind că reunificarea cu România ar accelera „foarte rapid” integrarea în UE, în cazul în care o majoritate a moldovenilor ar opta vreodată pentru aceasta.
Propriul său viceprim-ministru, Eugen Osmochescu, a mers mai departe într-un interviu acordat publicației europene Euractiv, calificând în mod explicit unirea cu România drept „Planul B”, o opțiune care ar urma să fie luată în considerare doar în cazul în care tratatul de aderare a Moldovei la UE nu va fi semnat până în 2028, așa cum este prevăzut.
În România, această idee este susținută de dreapta naționalistă, condusă de personalități precum George Simion din Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), care o tratează ca pe o cauză identitară și o leagă de narațiuni istorice care, uneori, degenerează în pretenții teritoriale asupra Ucrainei vecine, într-un mod care îngrijorează atât Kievul, cât și Chișinăul, mai precizează sursa citată.
Sprijinul pentru unire se distribuie în mod foarte diferit de o parte și de alta a frontierei. În România, sondajele indică în mod constant un sprijin de aproximativ 70%. În Moldova, sprijinul se situează mai aproape de 40% și scade și mai mult, până la aproximativ 29% conform unei estimări larg citate, atunci când întrebarea este reformulată de la „unirea cu România” la „desființarea statalității moldovenești”.
Obstacolul juridic este la fel de redutabil. Conform articolului 142 din Constituția Moldovei, orice modificare care afectează caracterul suveran și independent al țării trebuie aprobată de o majoritate a tuturor alegătorilor înregistrați, nu doar de o majoritate a celor care își exprimă votul. Acest lucru face ca reunificarea să reprezinte un prag constituțional mult mai ridicat decât un referendum obișnuit, mai ales după ce, în 2024, votul privind consacrarea aderării la UE în Constituție a fost aprobat la limită, cu o marjă extrem de mică.
Aproximativ 850.000 dintre cei 2,4 milioane de cetățeni ai Moldovei, inclusiv Maia Sandu însăși, dețin deja pașapoarte românești, ceea ce înseamnă că multe dintre beneficiile practice pe care le-ar aduce o uniune – dreptul de ședere în UE, dreptul de a munci și de a călători liber – sunt deja accesibile unei părți importante a populației, fără a fi nevoie de vreo fuziune.
Principalul motiv pentru care Planul B nu reprezintă o alternativă viabilă la aderarea la UE este Transnistria, regiunea separatistă vorbitoare de limbă rusă situată la granița de est a Moldovei, nerecunoscută de nicio țară, care a purtat un război de scurtă durată împotriva Chișinăului în 1992 și care, de atunci, funcționează ca o enclavă autonomă pro-rusă.
Aici se află aproximativ 1.500 de soldați ruși, un vast depozit de muniție din perioada sovietică la Cobasna, precum și o populație căreia Moscova îi acordă în mod activ condiții mai favorabile pentru obținerea cetățeniei ruse.
Dacă Moldova s-ar uni cu România, stat membru al UE și al NATO, cu Transnistria încă atașată, rezultatul bizar ar fi o prezență militară rusă situată în interiorul Uniunii Europene și sub garanția de apărare colectivă a Alianței Atlantice.
Dacă Transnistria ar fi exclusă din orice proces de unificare, Moldova ar accepta, de fapt, divizarea țării pentru a accelera integrarea restului teritoriului în Europa – o soluție pe care însăși Sandu a sugerat-o în termeni foarte prudenți, insistând totodată că dorește retragerea trupelor ruse și soluționarea pașnică a conflictului. Oricare dintre aceste căi îi conferă Moscovei un avantaj. Aceasta ar putea amenința cu escaladarea sau înghețarea conflictului după bunul său plac, folosindu-și trupele și statutul nerezolvat al enclavei pentru a bloca sau a complica procesul decizional al UE și al NATO.
Un al doilea obstacol, mai mic, se află la sud: Găgăuzia, o regiune autonomă cu populație vorbitoare de limbi turcice, de confesiune ortodoxă și puternic pro-rusă, care, aproape sigur, s-ar opune cu totul integrării în România.
Rusia, la rândul său, nu are niciun interes evident în a anexa oficial Transnistria. Majoritatea analiștilor consideră că Moscova preferă ca această enclavă să rămână exact așa cum este: o pârghie permanentă în interiorul Moldovei, mai degrabă decât un teritoriu separat pe care ar trebui să-l guverneze și să-l apere.
După mai bine de doi ani de obiecții din partea Ungariei, Uniunea Europeană a deschis, la jumătatea lunii iunie, primul său cluster de negociere oficial cu Moldova, axat pe statul de drept și instituțiile democratice. Oficialii de la Bruxelles dezbat în prezent dacă să permită Chișinăului să devanseze procesul de aderare al Ucrainei — mai lent și complicat de război — în loc să mențină cele două țări legate între ele.
Însă, dacă această accelerare nu se concretizează, tocmai în acest decalaj se află Planul B. În cadrul UE, statele membre îngrijorate de o nouă extindere lansează idei menite să facă aderarea noilor membri mai puțin perturbatoare, printre care o propunere susținută de Germania privind un statut de „asociat” care ar permite unui candidat să participe la discuții fără drept de vot, precum și discuții despre limitarea drepturilor de vot ale noilor membri în materie de politică externă și fiscalitate timp de câțiva ani după aderare.
Pe măsură ce UE se confruntă cu regulile unanimității, cu constrângerile bugetare și cu parcursul lent și treptat pe care îl oferă noilor membri, senzația de întârziere va tinde probabil să se accentueze, mai degrabă decât să se estompeze, dând un nou suflu Planului B și asigurând că această ciudățenie procedurală a României nu va fi ultima veste pe care o vom auzi despre reunificare, scrie sursa citată.
Citește și:
Editor : A.M.G.