Plafonarea prețului la motorină nu va fi prelungită după 30 iunie, după ce proiectul legislativ care ar fi permis extinderea măsurii până la 30 noiembrie nu a mai ajuns la votul final al Camerei Deputaților. Deputatul PSD Augustin Hagiu a acuzat, marți, că inițiativa a fost blocată în Comisia pentru buget-finanțe, condusă de un reprezentant al PNL, și a vorbit despre un „cinism politic” care îi va afecta atât pe transportatori, cât și pe șoferii obișnuiți.
„Astăzi ar fi trebuit să avem în plen un vot final pe acest PLX 339/2026 pentru aprobarea Ordonanței 19. Am reușit să rezolvăm cu adoptare la trei comisii acest proiect, din păcate ne-am opintit la o comisie, şi anume cea de Buget-Finanţe. Nu ştiu exact ce s-a întâmplat acolo, însă consider că dacă cumva factorul politic a determinat lipsa de interes a preşedintelui Comisiei de Buget din Camera Deputaţilor faţă de acest subiect, este din nou o dovadă de cinism politic”, a declarat Hagiu, la Palatul Parlamentului.
Potrivit deputatului PSD, proiectul de lege aproba Ordonanța de Urgență nr. 19/2026 și permitea continuarea schemei de plafonare a prețului la motorină până la sfârșitul lunii noiembrie.
Acesta a susținut că liderul PNL, Ilie Bolojan, ar fi putut interveni pentru urgentarea discuțiilor din Comisia pentru buget-finanțe, astfel încât proiectul să ajungă la votul final în plen înainte de încheierea sesiunii parlamentare: „Este imposibil de estimat cu cât va creşte preţul unui plin la pompă de mâine. Am mai trecut prin aceste momente, eu nu eram deputat, mă ocupam în zona transporturilor. Nici transportatorii nu pot să-şi estimeze costurile operaţionale, nici cetăţenii care, iată, încep să plece în vacanţă, pentru că suntem deja într-o perioadă în care copiii au terminat şcoala şi se merge în vacanţă, nu îşi pot estima un buget al călătoriilor în ţară şi/sau în străinătate, pentru că nimic nu este stabil şi totul este volatil”.
Ce se întâmplă de la 1 iulie
În lipsa adoptării proiectului de lege, schema de plafonare a prețului la motorină expiră la 30 iunie și nu va mai fi aplicată începând de marți, 1 iulie.
Deputatul PSD a avertizat că eliminarea măsurii ar putea genera noi creșteri de preț la pompă și o presiune suplimentară asupra costurilor de transport, într-o perioadă în care mulți români își planifică vacanțele de vară.
„Nimic nu este stabil şi totul este volatil”, a spus Augustin Hagiu, subliniind că atât transportatorii, cât și consumatorii vor avea dificultăți în estimarea cheltuielilor în perioada următoare.
Editor : A.D.
