Percheziții în Mureș, la locuința fostului preot Cristian Pomohaci. Bărbatul este suspectat că ar fi agresat sexual un minor. Cristian Pomohaci a fost cercetat și în 2017 pentru raporturi sexuale cu minori, informează Digi24. Atunci a fost făcută publică o înregistrare audio în care voia să convingă un adolescent să întrețină relații sexuale. Dosarul s-a clasat în 2019 pe motiv că faptele s-au prescris.
Polițiștii efectuează în acest moment trei percheziții într-un dosar care vizează suspiciuni de viol asupra unui minor și agresiune sexuală.
Ancheta îl vizează pe fostul preot și cântăreți de muzică populară Cristian Pomohaci.
Una dintre percheziții are loc la locuința cântărețului. Acesta se află în imobil, iar alături de el sunt polițiștii care fac acum percheziții și cel mai probabil vor fi ridicate anumite probe.
Cercetările vizează presupuse fapte care ar fi avut loc începând cu anul 2022.
Ancheta este în curs în acest moment și rămâne de văzut care vor fi concluziile în urma acestor percheziții, dar și ce măsuri se vor lua în acest dosar.
Cristian Pomohace a mai fost implicat în controverse legate de minori, iar în anul 2020 el a fost condamnat definitiv într-un dosar de evaziune fiscală.
Editor : Sebastian Eduard
