Mai multe înscrisuri, documente contabile, telefoane mobile şi un laptop au fost ridicate de anchetatori în urma percheziţiilor efectuate miercuri în mai multe judeţe, într-un dosar privind achiziţii derulate în cadrul Complexului Energetic Oltenia.
În urma cercetărilor a reieşit că membri ai unei comisii de evaluare din cadrul CEO, desemnaţi într-o procedură de achiziţie publică având ca obiect închirierea de utilaje şi echipamente de construcţii şi lucrări publice, ar fi acceptat documentaţia depusă de o societate comercială fără respectarea prevederilor legale şi a cerinţelor prevăzute în caietul de sarcini.
„La data de 13 mai, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Gorj, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au pus în aplicare 19 mandate de percheziţie domiciliară pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Gorj, Argeş, Ilfov şi Mehedinţi, la locuinţele unor persoane fizice şi la sediile unor societăţi comerciale. Activităţile au fost desfăşurate într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată. Din cercetări a reieşit faptul că, în perioada 2025 – martie 2026, membri ai unei comisii de evaluare din cadrul unei societăţi comerciale, desemnaţi într-o procedură de achiziţie publică având ca obiect închirierea de utilaje şi echipamente de construcţii şi lucrări publice, ar fi acceptat documentaţia depusă de o societate comercială fără respectarea prevederilor legale şi a cerinţelor prevăzute în caietul de sarcini”, au transmis, joi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.
Conform aceleiaşi surse, în urma percheziţiilor au fost ridicate înscrisuri, documente contabile, şase telefoane mobile şi un laptop, aparţinând persoanelor vizate.
Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale, precizează IPJ Gorj.
