Polițiștii și procurorii DIICOT au efectuat joi 27 de percheziții în București și în județele Ilfov și Ialomița într-un dosar care vizează o grupare de criminalitate organizată specializată în vânzarea de droguri și substanțe psihoactive în cluburi, la petreceri private și festivaluri din Capitală. Potrivit anchetatorilor, rețeaua era formată din peste 30 de membri și avea ca țintă consumatori „tineri și foarte tineri”, cu venituri peste medie, care frecventau evenimente exclusiviste.
„Astăzi, 4 iunie 2026, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti şi Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală, au pus în aplicare 27 de mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi judeţele Ilfov şi Ialomiţa”, a anunțat Poliția Română.
Anchetatorii susțin că gruparea ar fi fost constituită în toamna anului 2025 și ar fi desfășurat activități de comercializare a drogurilor de risc și mare risc, precum și a noilor substanțe psihoactive, în special în cadrul evenimentelor de divertisment din București.

„Grupul infracţional organizat ar fi unul de tip multicelular, cu membri comuni şi relaţii directe între aceştia, acţionând concertat în cluburile de noapte din Bucureşti, pentru vânzarea de droguri de mare risc şi substanţe psihoactive, în special ecstasy, cocaină şi substanţe cristaline”, au precizat procurorii.
Potrivit acestora, membrii rețelei își împărțeau zonele de acțiune în interiorul cluburilor, identificau rapid potențialii cumpărători și realizau tranzacțiile discret, inclusiv prin semne convenționale. Rolurile erau împărțite între cei care negociau și cei care livrau efectiv drogurile.
Investigația a mai scos la iveală faptul că suspecții foloseau persoane apropiate pentru transportul și depozitarea drogurilor și apelau la rețelele sociale pentru a-și semnala prezența la evenimente și pentru a atrage clienți.
„Pe parcursul cercetărilor au fost indisponibilizate diferite cantităţi de droguri vândute de către membrii grupului infracţional organizat, în zona unor cluburi, cafenele şi unităţi hoteliere din sectoarele 1 şi 3 ale Bucureştiului, dar şi pe parcursul unor evenimente (festival, petreceri private)”, mai spune comunicatul DIICOT.

Anchetatorii susțin că gruparea viza în principal consumatori din categoria „tânăr şi foarte tânăr”, cu o situație materială peste medie, care frecventau localuri și evenimente de lux.
„La momentul intervenţiei autorităţilor, membrii grupului infracţional organizat ar fi pregătit distribuirea coordonată de droguri pentru festivalurile anunţate pentru următoarea perioadă”, au mai transmis anchetatorii.
Persoanele vizate sunt audiate la sediul DIICOT – Structura Centrală.

Editor : Ana Petrescu
