După un sezon intern solicitant, salvat printr-o calificare în preliminariile Conference League, CFR Cluj a demarat o reconstrucție amplă a lotului. Mai mulți jucători au părăsit deja formația din Gruia, iar conducerea se concentrează în prezent pe aducerea unor fotbaliști care să susțină obiectivele echipei în noua stagiune.
Iuliu Mureșan, președintele clubului, a precizat că Antonio Folha, noul tehnician portughez în vârstă de 55 de ani, așteaptă completarea lotului în stagiul de pregătire.
„Atmosfera este una foarte bună. Jucătorii sunt toți integrați, antrenamentele sunt intense, așa cum îmi place mie. Este a 4-a zi de antrenamente și totul este foarte bine. O să mai vină jucători. Să sperăm că se vor adapta repede. Chiar astăzi am trimis patru oferte oficiale și deja am discutat. În proporție de peste 90% vor veni toți. Îi vom avea în cantonament pe toți. Vom fi puternici, așa cum ne place nouă”, a spus Iuliu Mureşan, potrivit Digisport.
Mercato CFR Cluj
Antrenor – Antonio Folha (nou)
Veniri – Marian Huja (Pogon Szczecin / 250.000 euro), Yuval Sade (Maccabi Netanya / gratis)
Reveniri după împrumuturi – Leo Bolgado (Rapid), Alexandru Țîrlea (Metaloglobus), Adrian Frănculescu (Steaua), Dominik Șoptirean (Slatina), Anton Kresic (KF Tirana), Angel Bucur (HM Șugag), Daniel Dumbrăvanu (FC Voluntari), Emmanuel Mensah (Gloria Bistrița), Vlad Bădău (Unirea Dej), Moussa Samake (Chiajna), Ștefan Senciuc (ASA Tg. Mureș), Tudor Cociș (Poli Timișoara), George Leață (Slatina), Mihai Răcășan (Slatina)
Plecări – Ciprian Deac (retras din activitate), Tidiane Keita (Ordabasy / 500.000 euro), Matei Ilie (Kasimpașa / 500.000 euro), Alibek Aliev (FCU Cluj / gratis), Mihai Popa (Motor Lublin / gratis).
