Corpul Gardienilor Revoluţiei din Iran (IRGC) a înfiinţat noi celule secrete în Irak pentru a lansa atacuri asupra ţărilor din Golf care găzduiesc forţe americane, ocolind reţelele de miliţii existente pentru a evita să fie detectate, au indicat surse irakiene citate vineri de Reuters.
Trei sau patru celule, fiecare cuprinzând circa 10 luptători de elită musulmani şiiţi irakieni, au lansat cel puţin şapte atacuri cu drone din locaţii deşertice din apropierea oraşelor sudice Basra şi Samawa împotriva unor locaţii din Kuweit, Arabia Saudită şi Emiratele Arabe Unite între 20 aprilie şi 17 mai, potrivit surselor Reuters.
O parte din membrii lor au fost recrutaţi din Rezistenţa Islamică din Irak, un grup-umbrelă de facţiuni şiite de linie dură, cu mii de luptători. Noile grupuri operează însă în afara structurii sale de comandă, raportând direct IRGC, potrivit surselor, care includ doi oficiali militari irakieni, un alt oficial de securitate şi cinci comandanţi de miliţii locale.
Înfiinţarea noilor celule irakiene reflectă o schimbare în tacticile IRGC vizând păstrarea capacităţii Iranului de proiectare a forţelor în regiune într-un moment în care grupările înarmate care îi erau aliate sunt în mare măsură diminuate, iar propriile resurse militare şi economice sunt epuizate, au notat sursele citate.
Irakul, o ţară cu majoritate şiită, găzduieşte mai multe miliţii, multe dintre ele menţinând legături strânse cu Teheranul. Acestea formează un pilon-cheie al „Axei de rezistenţă” regionale a Iranului, care se întinde din Gaza şi Liban până în Yemen şi Irak.
Grupurile care acţionează sub stindardul Rezistenţei Islamice din Irak şi-au asumat responsabilitatea pentru zeci de atacuri cu drone şi rachete împotriva facilităţilor americane din această ţară – atrăgând atacuri aeriene letale ca represalii -, după ce SUA şi Israelul au atacat Iranul, pe 28 februarie. Dar nu a existat nicio mobilizare în masă a apropiaţilor Iranului în interiorul graniţelor Irakului.
Citește și:
Mai multe facţiuni şiite puternice din Irak au semnalat încă de anul trecut că sunt pregătite să se dezarmeze şi să se concentreze pe politica internă pentru a evita escaladarea conflictului cu administraţia preşedintelui american Donald Trump. Această evoluţie ar fi putut determina IRGC să înfiinţeze grupuri sub controlul său direct, au explicat sursele.
Departamentul de Stat al SUA şi-a reiterat „aşteptările ca guvernul irakian să ia măsuri imediate pentru a desfiinţa toate instrumentele activităţilor destabilizatoare ale Iranului în Irak, inclusiv IRGC şi miliţiile teroriste aliniate cu Iranul din Irak”.
Într-o întâlnire luni, noul prim-ministru irakian, Ali al-Zaidi, şi trimisul american Tom Barrack au discutat despre planurile irakiene de a asigura „dezarmarea şi desfiinţarea completă a tuturor grupurilor armate” care operează în afara controlului statului irakian şi de a se asigura că „teritoriul irakian nu poate fi folosit de nicio parte pentru a ameninţa pacea regională”, potrivit unei declaraţii comune.
Editor : C.A.
