Dinamo Bucureşti a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-0 (1-0), sâmbătă seara, pe Stadionul Arcul de Triumf, într-un meci din etapa a patra a Superligii de fotbal.
Dinamo a deschis scorul prin scoţianul Daniel Armstrong (40 – penalty), după un fault comis de Ion Gheorghe asupra lui Alexandru Musi.
Alexandru Musi a dublat avantajul gazdelor (74), din pasa lui Armstrong, după ce ratase o ocazie uriaşă de la un metru (56).
În minutele adiţionale, Dinamo a mai înscris de două ori, prin eritreeanul Oliver Hintsa (90+6), la prima sa reuşită în Superligă, din pasa lui Ianis Tarbă, şi prin Adrian Mazilu (90+11), scăpat pe contraatac din pasa lui Cătălin Cîrjan.
În minutul 76, fundaşul dinamovist Martin Pascual a fost busculat de Florian Haită şi a avut nevoie de intervenţia ambulanţei. După ce a primit îngrijiri medicale câteva minute pe gazon, el a părăsit terenul pe picioare, cu un guler cervical.
Ce a declarat Nuno Campos
La final, antrenorul ”câinilor”, portughezul Nuno Campos, a declarat:
”(n.r. despre Martin Pascual) Este OK, mulțumim lui Dumnezeu, totul este OK cu el.
Noi trebuie să înțelegem nu doar fotbalul cu mingea, ci și fără minge. Procesul este să înțelegem ce putem facem acum, cu sau fără balon. Jucătorii arată că au calitate, dar nu este suficient, trebuie să-i împing mereu.
(n.r. – despre derby-ul cu Rapid din următoarea etapă) Vom studia Rapid ca pe celelalte adversare, trebuie să le știm calitățile și slăbiciunile. Va fi un meci greu.
(n.r. – despre Mamoudou Karamoko) El din iulie nu s-a mai antrenat 100% cu echipa, trebuie să-i protejăm mușchii de viitoare accidentări. Am mai spus-o și în conferința de presă. Nu s-a întâmplat nimic altceva cu el”.
