Numele care lipsesc din Guvernul Tomac: ce portofolii nu au încă un ministru

Premierul desemnat Eugen Tomac a declarat, marţi, că mai sunt discuţii astăzi şi mâine pentru a finaliza lista pe care o va propune, pentru Ministerul Sănătăţii, Interne, Justiţie şi Ministerul Energiei, el precizând că consideră că este un moment potrivit să reducă inclusiv numărul secretarilor de stat şi angajamentul este de a numi, inclusiv pentru poziţiile de secretari de stat, profesionişti dispuşi ca, pentru o perioadă de timp probabil limitată, să-şi desfăşoare activitatea în cadrul Guvernului României. Tomac a menţionat că a informat inclusiv conducerea PSD, PNL şi USR despre această opţiune pe care o are.

„Mai sunt discuţii astăzi şi mâine pentru a finaliza lista cabinetului pe care o voi propune, pentru Ministerul Sănătăţii, Ministerul de Interne, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Energiei”, a declarat Eugen Tomac la Parlament, potrivit News.ro.

Întrebat dacă va discuta cu grupul parlamentar AUR, Tomac a precizat că obiectivul său este să-i convingă pe parlamentari care împărtăşesc aceleaşi valori cu el, parlamentari proveniţi din toate grupurile din Senat şi Cameră care cred că locul României este în Uniunea Europeană, care cred că parteneriatul strategic cu Statele Unite înseamnă să oferim seriozitate şi responsabilitate în relaţia cu Statele Unite, pentru că parteneriatul strategic cu Statele Unite ne garantează securitatea.

„Nu voi comenta declaraţii politice, pentru că obiectivul meu în momentul de faţă este să conving o majoritate parlamentară să-mi acorde încrederea pentru că ţara are nevoie de un guvern”, a menţionat Eugen Tomac.

El a reiterat că Guvernul pe care îl propune este un guvern format din profesionişti şi îşi doreşte să fie un guvern tehnic.

„Prin urmare, cred că este un moment potrivit să reducem inclusiv numărul secretarilor de stat şi angajamentul nostru este de a numi, inclusiv pentru poziţiile de secretari de stat, profesionişti dispuşi ca, pentru o perioadă de timp probabil limitată, să-şi desfăşoare activitatea în cadrul Guvernului României. Deci, am informat inclusiv conducerea PSD, PNL, USR despre această opţiune pe care o am”, a arătat Tomac.

Tomac a mai subliniat că fiecare partid şi-a exprimat argumentele de altfel extrem de serioase cu privire la formula de lucru pe care o propune.

„Eu nu văd o altă soluţie pentru a depăşi acest impas şi evident că, în egală măsură, înţeleg şi reţinerea şi exigenţele pe care le prezintă partidele în raport cu programul pe care îl propu”, a explicat Tomac.

Premierul desemnat a anunţat că obligatoriu va transmite către toate partidele parlamentare şi grupurile parlamentare programul de guvernare pe care îl prezintă.

„Nu îmi doresc decât să venim în guvern pentru a gestiona cât mai eficient urgenţele pe care le are România în clipa de faţă şi abia să discutăm în zona legată. Sunt la dispoziţia tuturor partidelor în fiecare zi şi discut cu oameni politici din toate partidele tocmai pentru că eu sunt un om al dialogului, sunt deschis. Spre dialog ofer toate explicaţiile necesare, pentru că înţeleg perfect situaţia în care ne aflăm şi înţeleg şi sunt justificate explicaţiile suplimentare pe care le solicită fiecare lider politic. Deci, prin urmare, rolul meu este să-i asigur pe toţi de bună mea credinţă şi de disponibilitatea de a oferi o soluţie echilibrată pentru România într-un moment extrem de complicat”, a menţionat premierul desemnat.

Eugen Tomac a mai spus că indiscutabil că în următoarele zile îi va solicita o întâlnire şi preşedintelui Nicuşor Dan, pentru a-i prezenta concluziile după discuţiile pe care le-a avut în aceste zile.

Citește și:

Cine sunt propunerile de miniștri care au acceptat să facă parte dintr-un nou guvern. Eugen Tomac: Sunt 3 vicepremieri

Planul B de guvernare. Ce nume de premier ia în calcul Nicușor Dan dacă Tomac nu trece de Parlament

Editor : B.E.

Leave a Comment

error: Content is protected !!