Nicușor Dan spune, din nou, că România își asumă obiectivul trecerii la moneda euro: „E un proces de durată care trebuie prioritizat”

Preşedintele Nicușor Dan a invocat din nou, într-un mesaj pe rețelele sociale, existenţa unui acord de principiu al partidelor ca România să revină la o asumare concretă a obiectivului aderării la euro.

„În privinţa aderării la euro, pentru că am văzut multe reacţii, dar şi dezinformări, există un acord de principiu al partidelor ca ţara noastră să revină la o asumare concretă a acestui obiectiv, însă acesta este un proces de durată care trebuie prioritizat şi în cadrul căruia vom face toate dezbaterile necesare”, a afirmat Nicuşor Dan, într-un mesaj postat pe rețelele sociale, în care a vorbit și despre reconfirmarea ratingului suveran al României de către agenția Moody’s.

Șeful statului a subliniat, însă, că toate aceste obiective pot fi atinse doar dacă partidele renunţă la agendele politice şi la discursul electoral şi lucrează pentru cetăţenii care i-au ales”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Toate naţiunile care progresează pun mai presus de orice siglă de partid interesul comun al oamenilor şi al ţării. Am încredere că România poate să ducă la bun sfârşit reformele asumate”, a mai afirmat preşedintele Nicuşor Dan.

Declarațiile vin în contextul controverselor legate de renunțarea la leu, lansate de suveraniști. Sâmbăta trecută, după reconfirmarea ratingului de ţară de către agenția Fitch, preşedintele Nicuşor Dan a vorbit și despre un acord politic pentru trecerea la zona Euro și a explicat că viitorul guvern va întocmi alături de BNR foaia de parcurs în acest sens. AUR susține că nu a fost consultat pe acest subiect.

Editor : Ș.R.

Lasă un comentariu

error: Content is protected !!