Nicușor Dan și Maia Sandu, „în drum spre Armenia”, la reuniunea CPE de la Erevan. Mesaj din avion

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că se află în drum spre Armenia, duminică, alături de Maia Sandu, unde va participa la reuniunea Comunității Politice Europene (CPE), în cadrul căreia sunt programate discuții despre sprijinul pentru Republica Moldova, securitatea energetică regională și combaterea dezinformării.

„În drum spre Armenia, unde voi participa, alături de doamna președintă Maia Sandu, la Grupul pentru Republica Moldova, care se va desfășura în cadrul reuniunii Comunității Politice Europene”, a scris Nicușor Dan, duminică, pe platforma X.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Șeful statului a precizat că Grupul pentru Republica Moldova, înființat în 2024 la inițiativa comună a României și Franței, are ca obiectiv consolidarea sprijinului internațional pentru Chișinău.

Potrivit mesajului său, președintele României va organiza o discuție informală privind impactul Coridorului Vertical de Gaze asupra securității energetice regionale, la care vor participa mai mulți lideri din regiune.

Totodată, Nicușor Dan va co-prezida, alături de președintele Muntenegrului, Jakov Milatović, o masă rotundă dedicată combaterii dezinformării și amenințărilor hibride.

Reuniunea CPE de la Erevan

Președintele României participă la cea de-a opta reuniune a Comunitatea Politică Europeană, care are loc la Erevan, în Republica Armenia, în perioada 3-4 mai.

Potrivit Administrației Prezidențiale, reuniunea se desfășoară sub tema „Construind împreună viitorul: unitate și stabilitate în Europa” și continuă tradiția organizării summiturilor în alternanță între state membre ale Uniunii Europene și state partenere. În această ediție, Armenia găzduiește reuniunea liderilor europeni, în contextul provocărilor de securitate și energetice din regiune.

Participarea lui Nicușor Dan la reuniunea CPE are loc pe fondul preocupărilor crescute privind securitatea energetică și amenințările hibride în Europa. Discuțiile privind Coridorul Vertical de Gaze vizează diversificarea surselor de energie și reducerea dependenței de resursele rusești, în timp ce inițiativele dedicate combaterii dezinformării reflectă îngrijorările legate de influențele externe în spațiul european.

Editor : M.I.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *