Nicușor Dan: Este important ca NATO să îşi întărească prezenţa şi capabilităţile în România după incidentele cu drone

Preşedintele Nicuşor Dan a salutat, miercuri, rezultatele reuniunii Consiliului Nord-Atlantic de la sediul NATO de la Bruxelles, el arătând că aliaţii au exprimat ferm solidaritatea cu Romania după incidentele recente cu drone. Şeful statului consideră că este important ca NATO să îşi întărească prezenţa şi capabilităţile în România, inclusiv în domeniul contracarării dronelor aeriene şi maritime. Preşedintele mai anunţă că a fost agreată accelerarea proiectelor NATO în materie de răspuns la ameninţările prezentate de drone, astfel încât la Summitul de la Ankara să poată fi aprobate măsuri de sprijin pentru Aliaţii vizaţi.

„Războiul Rusiei împotriva Ucrainei continuă să creeze riscuri majore pentru securitatea euro-atlantică, în special la Marea neagră, regiune de importanță strategică pentru Alianță. De aceea, este important ca NATO să își întărească prezența și capabilitățile în România, inclusiv în domeniul contracarării dronelor aeriene și maritime, scrie președintele României pe Facebook.

Şeful statului arată că, de aceea, este important ca NATO să îşi întărească prezenţa şi capabilităţile în România, inclusiv în domeniul contracarării dronelor aeriene şi maritime.

România a accentuat, o dată în plus, necesitatea unor contribuții suplimentare din partea Aliaților și a evidențiat că țara noastră are, la rândul său, în derulare inițiative, proiecte și achiziții importante în acest sens”, subliniază președintele.

Nicuşor Dan anunţă că în cadrul discuţiei a fost agreată accelerarea proiectelor NATO în materie de răspuns la ameninţările prezentate de drone, astfel încât la Summitul de la Ankara să poată fi aprobate măsuri de sprijin pentru Aliaţii vizaţi.

„Securitatea Mării Negre este esențială și pentru protejarea infrastructurii critice și a proiectelor energetice strategice, precum Neptun Deep, care contribuie la reziliența energetică a Europei. Aceasta temǎ a fost parte a discuției de astăzi. România va continua să conlucreze cu Aliații pentru o Mare Neagră mai sigură și pentru un Flanc Estic mai bine apărat”, mai scrie Nicușor Dan.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Liviu Cojan

source

Leave a Comment

error: Content is protected !!