În anul în care și-a propus calificarea în grupa de UCL / Europa League și câștigarea unui al doilea titlu la rând în Superligă, Universitatea Craiova a apelat la o strategie diferită pentru unul dintre cele mai importante posturi din echipă, iar Bogdan Lobonț se alătură corului de analiști care nu înțeleg tactica echipei din Bănie.
Mutarea Craiovei pe care Bogdan Lobonț nu o înțelege
Cu Laurențiu Popescu aflat într-un moment bun al carierei și cu Pavlo Isenko accidentat, oltenii au preferat să-l aducă pe Răzvan Sava de la Udinese și să apeleze la o rotație care se întâmplă rar în fotbalul modern: Sava apără poarta în Superligă, Popescu e titularul de drept în meciurile europene.
Logica din spatele venirii lui Sava a fost crearea unei concurențe serioase pentru Popescu în lipsa accidentatului Isenko, însă puțini sunt specialiștii care sunt de acord cu modul în care Rotaru, Felgueiras și Coelho gestionează situația.
Lobonț: „Nu văd sensul să schimbi portarul la două jocuri!”
Unul dintre cei mai importanți portari români din istorie, Bogdan Lobonț (48 de ani) nu crede că strategia e una câștigătoare:
„Sava a jucat în campionat, Laurențiu Popescu a jucat în Europa. Îl mai au și pe Isenko, accidentat. Au trei portari nu buni, pot să zic foarte buni pentru Superliga noastră! Nu văd sensul, din perspectiva mea, să schimbi portarii la două jocuri. Două jocuri tu, două jocuri eu…”, a declarat „Pisica”, la VOYO SPORT LIVE, duminică dimineața.
Mai mult, fostul portar de la Ajax și AS Roma vede în Pavlo Isenko, accidentat grav în martie și așteptat să revină în circuit spre finalul anului, titularul de drept al unui post pe care Craiova a ales să-l betoneze:
„Dacă Isenko era apt, Sava nu mai era la Craiova, era la cu totul și cu totul altă echipă. (Ți se pare Isenko liderul incontestabil?) Da! Dar vom vedea cum se întoarce după accidentare, pentru că a avut o accidentare destul de delicată. Știu prin ce trece, am trecut și eu printr-o accidentare similară”, e opinia exprimată de Lobonț.
Fotografii: Sport Pictures

