Momentul în care o dronă s-a prăbuşit, vineri dimineața, pe un bloc din Galaţi, a fost surprins în imagini. Impactul a fost urmat de o explozie şi un incendiu la un apartament situat la etajul 10 al imobilului. Două persoane au fost rănite ușor și transportate la spital.
Aproximativ 70 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat din blocul lovit de dronă.
Din cercetările efectuate de specialiştii SRI de la faţa locului, toată încărcătura explozivă a dronei a explodat, precizează Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
Potrivit lt. col. Cătălin Sion, reprezentant al ISU Galaţi, în total au fost patru victime – două persoane transportate la spital cu traumatisme uşoare şi două, cu atacuri de panică, au primit îngrijiri la faţa locului.
Planul roşu de intervenţie a fost dezactivat.
Autorităţile au identificat o locaţie pentru cazarea temporară a oamenilor evacuaţi, însă la acest moment nu sunt persoane relocate.
„Am auzit o bubuitură puternică, vă daţi seama că ne-a luat din somn. Am apucat să ne tragem hainele pe noi şi să ne luăm strictul necesar”, a declarat pentru Agerpres o femeie care locuieşte la etajul 7 al imobilului pe acoperişul căruia s-a prăbuşit drona.
Pentru siguranţa cetăţenilor, forţele MAI, MApN şi echipele specializate ale SRI sunt în continuare la faţa locului şi continuă verificările.
În municipiul Galaţi, o dronă s-a prăbuşit pe un bloc de locuinţe, impactul fiind urmat de o explozie şi de izbucnirea unui incendiu la nivelul unui apartament situat la etajul 10. Incendiul a fost lichidat.
Autorităţile au emis mesaj RO-ALERT pentru populaţie.
Editor : C.L.B.
