Principalul consilier al lui Volodimir Zelenski, Mihailo Podoliak, a reacționat, în exclusivitate pentru Digi24.ro, după ce armata rusă a trimis mai multe drone care au ajuns în spațiul aerian al României și au fost doborâte de către Armata țării noastre. Oficialul de la Kiev consideră că dronele nu au ajuns din greșeală pe teritoriul nostru, ci au urmărit câteva obiective clare.
Incursiunile dronelor trimise de către armata lui Putin pentru a lovi obiective civile în Ucraina au intrat de mai multe ori pe teritoriul României. Din păcate, una dintre ele chiar a explodat la impactul cu un bloc din Galați, rezultând două victime.
În ultima perioadă, atacurile Rusiei s-au intensificat și tot mai multe drone au ajuns și pe teritoriul țării noastre.
Piloții români, după mulți ani, au reușit să doboare trei aparate de zbor fără pilot care au violat spațiul aerian suveran al României.
Mihailo Podoliak consideră că aceste incursiuni nu sunt întâmplătoare și urmăresc obiective clare trasate de către armata condusă de dictatorul de la Kremlin, Vladimir Putin.
„Vedem că Rusia trimite periodic, în mod provocator, instrumentele sale ale morții pe teritoriul altor țări, nu doar pe teritoriul Ucrainei. Și, prin urmare, este clar de ce se face acest lucru. Pentru Rusia, aceasta este o cale de a crește mizele în război, un mod de a provoca alte țări pentru a exercita presiuni asupra grupurilor sociale din aceste țări, astfel încât aceste state, la rândul lor, să renunțe la sprijinul direct acordat Ucrainei și, în acest fel, să slăbească capacitatea Ucrainei de a purta un contra-război.
Și, în consecință, pe lângă aceasta, obiectivele Rusiei sunt mult mai vaste decât atacarea unei singure țări — este o încercare de a domina în Europa, o încercare de a impune, prin instrumentul fricii, regulile de comportament pe care Rusia dorește ca alte țări din Europa să le respecte.
Fără îndoială, astfel de provocări sau chiar, să spunem așa, escaladări provocatoare cu utilizarea mai multor drone sunt posibile.”
Oficialul de la Kiev a punctat în mai multe rânduri că aceste atacuri sunt doar începutul unei campanii mai largi pe care o poartă Rusia nu doar în România, dar și în alte țări din Europa.
„Mai mult decât atât, având în vedere modul în care evoluează astăzi războiul din Ucraina, este clar că Rusia va avea, în orice caz, dorința, nevoia și posibilitatea de a provoca alte țări. Accentuez încă o dată: pentru a extinde manifestările hibride ale acestui război”.
Podoliak avertizează că Rusia își va intensifica provocările, punctând că România ar putea fi ținta unor incursiuni cu întregi roiuri de drone.
„De aceea, sigur că sunt posibile și grupuri de atac, și provocări mai active cu utilizarea acelorași drone pe teritoriul altor țări. Ce trebuie făcut în această situație? Ceea ce demonstrează acum, după părerea mea, Bucureștiul, ceea ce demonstrează România — să adopte o poziție fermă în protejarea propriului spațiu aerian suveran. Evident, siguranța propriilor cetățeni este mai presus de toate și, prin urmare, orice aparat aerian neidentificat care apare în acest spațiu trebuie distrus.”
Oficialul ucrainean îndemnă autoritățile române să reacționeze cu aceeași fermitate și la viitoarele provocări din partea Federației Ruse.
România arată că acesta este un mecanism eficient. Mai mult, doborând pentru prima dată o astfel de dronă, devine clar și limpede că acest lucru este necesar, posibil și absolut obligatoriu de făcut. Alte variante, în afară de distrugerea dronelor sau a rachetelor, așa cum vedem în Polonia (unde acum pătrund rachete rusești), alte variante pentru a opri escaladarea în creștere nu există — doar protecția fermă și obligatorie a propriului spațiu aerian.”
