Meta va monitoriza mişcările mouse-ului şi apăsările de taste ale angajaţilor, pentru antrenarea inteligenţei artificiale

Moderator Florin Mihai
6 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Meta Platforms instalează un nou software de monitorizare pe computerele angajaţilor din Statele Unite pentru a înregistra mişcările mouse-ului, clicurile şi apăsările de taste, date care vor fi folosite pentru antrenarea modelelor sale de inteligenţă artificială, relatează Reuters.

Programul, denumit Model Capability Initiative (MCI), va funcţiona pe aplicaţiile şi site-urile utilizate în scop profesional şi va realiza periodic şi capturi de ecran ale conţinutului afişat pe monitoarele angajaţilor, potrivit unor note interne ale companiei consultate de Reuters.

Scopul iniţiativei este de a îmbunătăţi performanţa modelelor de inteligenţă artificială în activităţi în care acestea întâmpină dificultăţi în a reproduce modul în care oamenii folosesc computerele, de exemplu selectarea opţiunilor din meniuri derulante sau utilizarea scurtăturilor de la tastatură.

”Aici pot ajuta toţi angajaţii Meta modelele noastre să devină mai bune, pur şi simplu făcându-şi munca de zi cu zi”, se arată în mesajul intern.

Compania care deţine Facebook şi Instagram accelerează integrarea inteligenţei artificiale în procesele sale interne şi încearcă să reorganizeze forţa de muncă în jurul acestei tehnologii, susţinând că va deveni astfel mai eficientă.

Directorul tehnologic al Meta, Andrew Bosworth, le-a transmis angajaţilor într-un alt mesaj intern că firma va intensifica colectarea de date interne în cadrul programului ”AI for Work”, redenumit recent Agent Transformation Accelerator (ATA), notează Reuters, citată de News.ro.

”Viziunea către care ne îndreptăm este una în care agenţii noştri AI vor face cea mai mare parte a muncii, iar rolul nostru va fi să îi ghidăm, să verificăm rezultatele şi să îi ajutăm să devină mai buni”, a spus Bosworth.

El a explicat că agenţii inteligenţi ar trebui să poată observa automat momentele în care oamenii intervin pentru a corecta sau modifica o sarcină, astfel încât sistemele să înveţe din aceste interacţiuni.

„Modelele noastre au nevoie de exemple reale despre cum folosesc oamenii aceste sisteme”

Un purtător de cuvânt al Meta, Andy Stone, a confirmat că datele colectate prin sistemul MCI vor fi utilizate ca material de antrenament pentru modelele de inteligenţă artificială. El a precizat că informaţiile nu vor fi folosite pentru evaluarea performanţei angajaţilor şi că există mecanisme pentru protejarea conţinutului sensibil, fără a detalia ce tipuri de date vor fi excluse.

”Dacă vrem să construim agenţi care să ajute oamenii să îndeplinească sarcini zilnice pe computer, modelele noastre au nevoie de exemple reale despre cum folosesc oamenii efectiv aceste sisteme, cum ar fi mişcarea mouse-ului, apăsarea butoanelor sau navigarea prin meniuri”, a spus Stone.

Iniţiativa face parte dintr-un proces mai amplu prin care marile companii americane, în special din sectorul tehnologic, încearcă să automatizeze activităţi care erau realizate anterior de angajaţi.

Instrumentele bazate pe inteligenţă artificială pot crea aplicaţii, organiza volume mari de date şi îndeplini sarcini complexe cu o intervenţie umană limitată, ceea ce a determinat unele companii să planifice reduceri masive de personal.

Meta intenţionează să concedieze aproximativ 10% din angajaţii săi la nivel global începând cu 20 mai şi ia în calcul reduceri suplimentare de personal până la sfârşitul anului.

Şi alte companii tehnologice au făcut concedieri ample în ultimele luni. Amazon a redus aproximativ 30.000 de posturi corporative, aproape 10% din personalul său de birou, iar compania fintech Block a concediat aproape jumătate dintre angajaţi.

În interiorul Meta, conducerea încurajează angajaţii să utilizeze agenţi AI pentru programare şi alte activităţi, chiar dacă acest lucru poate încetini temporar munca. Compania a început totodată să elimine diferenţele dintre unele roluri profesionale şi să introducă un nou titlu general de post, ”AI builder”.

Utilizarea software-ului de monitorizare a angajaţilor ridică şi îngrijorări

Luna trecută, Meta a creat şi o nouă echipă de inginerie, Applied AI, destinată îmbunătăţirii capacităţilor de programare ale modelelor sale de inteligenţă artificială şi dezvoltării unor agenţi capabili să realizeze o mare parte din activitatea necesară pentru construirea, testarea şi lansarea viitoarelor produse ale companiei.

Totuşi, utilizarea software-ului de monitorizare a angajaţilor ridică şi îngrijorări legate de supravegherea la locul de muncă. Ifeoma Ajunwa, profesor de drept la Universitatea Yale, a declarat că tehnologii precum înregistrarea tastelor sau capturile de ecran au fost folosite în mod tradiţional pentru a depista abateri sau activităţi nelegate de muncă.

În opinia sa, înregistrarea tastelor reprezintă un nivel mai ridicat de monitorizare, extinzând asupra angajaţilor de birou un tip de supraveghere în timp real care era întâlnit mai ales în cazul curierilor sau al lucrătorilor din economia de tip ”gig”.

Ajunwa a precizat că legislaţia federală din Statele Unite nu limitează în mod explicit monitorizarea angajaţilor, iar în multe state companiile trebuie doar să informeze în general personalul că activitatea lor poate fi supravegheată.

În Europa, însă, astfel de practici ar putea fi mult mai greu de implementat. Valerio De Stefano, profesor de drept la Universitatea York din Toronto, specializat în legislaţia muncii şi tehnologie, a afirmat că monitorizarea tastelor ar putea intra în conflict cu Regulamentul general privind protecţia datelor al Uniunii Europene.

În unele ţări europene, precum Italia, monitorizarea electronică a angajaţilor pentru evaluarea productivităţii este explicit interzisă, iar în Germania instanţele au stabilit că înregistrarea tastelor este permisă doar în situaţii excepţionale, de exemplu în cazul suspiciunii unei infracţiuni grave.

Editor : Liviu Cojan

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *