Elevii care intră la liceu anul acesta vor avea o nouă materie. Este vorba despre Matematică aplicată în științe sociale, care îmbină noțiuni de economie și logică. Se va studia doar în clasele a XI-a și a XII-a și doar la profilul umanist Științe Sociale. Profesorii văd cu ochi buni noua disciplină și sunt de părere că le va fi utilă tinerilor în viață.
Tabele, procentaje și ecuații financiare – sunt noțiuni care ar trebui să îi ajute pe elevi, printre altele, să combată manipularea prin statistici.
„Conform informațiilor din diagramă – trebuie să știm să o citim – cele mai multe mașini au fost vândute in luna februarie. Adevărat sau fals? Cum ne orientăm să vedem dacă informația este adevărată sau falsă?”, întreabă profesorul.
„Procentajele, pentru că le folosim la orice: la ținut contul de bani, când te duci la magazin, vrei să-ți faci buget pe o lună”, spune un licean.
„Putem gestiona mult mai bine veniturile familiei, pentru a ne descurca cu banii”, e de părere un alt elev.
Profesorii cred că noua disciplină îi va ajuta pe elevi să se pregătească pentru viitor, pentru că vor înțelege ce înseamnă venituri, consum sau șomaj.
„Mare parte dintre elevii înscriși la clasele de științe sociale merg către facultăți ca ASE sau Drept”, spune Elena Suditu, profesor de economie în Buzău.
„Se vor putea raporta mai ușor, prin intermediul datelor matematice, la realitatea socială și la toate fenomenele sociale”, e de părere Cristina Iacob, profesoară de limba și literatura română.
„Un mare matematician spunea: ‘Matematica este viață. Viața fără matematică nu există!”, completează Daniel Iarca, profesor de matematică.
Elevii care intră în 2026 la profilul umanist Științe Sociale vor studia noua disciplină o oră pe săptămână, începând din clasa a XI-a.
reporter: Ioana Carpen
operator: Bogdan Vlădoiu
Editor : Izabela Zaharia
