Diego Maradona ar fi putut agoniza timp de „aproximativ 12 ore” înainte de moartea sa, singur în patul său de convalescenţă în 2020, a afirmat un medic legist în cadrul procesului în care sunt judecaţi şapte profesionişti din domeniul medical acuzaţi de posibile neglijenţe care ar fi dus la decesul legendei fotbalului argentinian, informează AFP, preluată de Agerpres.
Edem cerebral, cheaguri de sânge în inimă, lichid pleural, edem difuz generalizat, semne de hipoxie (lipsă de oxigen în celule)… „Acestea sunt semnele unei agonii prelungite, nu bruşte”, a declarat Carlos Casinelli, medicul care a examinat corpul lui Maradona pe patul său şi apoi a participat la autopsie.
„Cât a durat agonia? Nu aş putea să vă spun exact. La momentul respectiv, am estimat că a fost vorba de aproximativ 12 ore de agonie”, a continuat doctorul, referindu-se la o estimare făcută în timpul autopsiei.
Marţi, un alt doctor care a participat la autopsierea corpului lui „El Pibe d’ Oro”, Federico Corasaniti, menţionase deja semne pe inima lui Maradona în timpul procesului, sugerând „o agonie prelungită”, dar în termeni mai puţin precişi, mai puţin definitorii decât dr. Casinelli.
Durata unei posibile agonii este o chestiune centrală în proces, deoarece se referă la îngrijirea primită de Maradona la reşedinţa privată unde se afla în convalescenţă în noiembrie 2020, în urma unei simple operaţii neurochirurgicale pentru un hematom la cap. El a decedat apoi din cauza unei crize cardio-respiratorii asociate cu edem pulmonar.
Apărarea unora dintre acuzaţi contestă scenariul unei agonii prelungite, argumentând că aceasta este incompatibilă cu moartea, din cauze naturale, a unui organism epuizat de excese şi dependenţe.
Asistenta medicală din tura de dimineaţă l-a găsit inactiv în patul său în dimineaţa zilei de 25 noiembrie. Potrivit dr. Casinelli, autopsia a estimat că decesul a survenit „între orele 9:00 dimineaţa şi prânz”.
Audierea de joi a fost a opta de la începerea, la mijlocul lunii aprilie a celui de-al doilea proces Maradona. Precedentul, programat pentru 2025, a fost anulat după două luni de la recuzarea unei judecătoare. Aceasta participase la o serie documentară despre caz.
Cei şapte inculpaţi neagă orice responsabilitate pentru moartea lui Maradona, susţinând că aceasta s-a datorat unor cauze naturale. Ei se ascund în spatele domeniului lor de expertiză, transferând practic vina pe alţii. Ei riscă între 8 şi 25 de ani de închisoare.
Editor : M.C
