România are nevoie de un Guvern care să pună omul în centrul deciziilor, a declarat, duminică, deputatul social-democrat Marius Budăi, care anunţă că PSD este gata să acorde sprijinul parlamentar, dar nu oricum şi nu oricui.
„România are nevoie de un Guvern care să lucreze pentru oameni. Un Guvern care să pună omul în centrul deciziilor. PSD a spus clar ce ne dorim de la viitorul Guvern. Zece luni la rând, românii au câştigat mai puţin în termeni reali. Zece luni în care preţurile au crescut mai repede decât salariile. Zece luni în care consumul a scăzut – adică oamenii şi-au permis tot mai puţin. Asta este moştenirea austerităţii pe care domnul Bolojan o lasă. Nu este o cifră statistică. Este o familie care taie din cumpărături. Un fermier care nu mai poate lua credit. Un copil care merge la şcoală fără să fi mâncat acasă. Economia se face pentru oameni, nu împotriva lor – asta nu a înţeles domnul Bolojan”, a scris Budăi pe Facebook.
Potrivit acestuia, România are nevoie urgentă de un Guvern cu puteri depline şi PSD este gata să acorde sprijinul parlamentar, dar nu oricum şi nu oricui. PSD cere un program de guvernare care să pună omul în centrul atenţiei, nu cifrele, nu interesele de partid, ci omul, transmite Budăi.
Editor : Ș.R.
