Clubul din Amsterdam nu va avea o pauză lungă în vară, deoarece va juca în preliminariile Conference League, primul duel fiind programat în jurul datei de 6 august 2026.
Marc Andre ter Stegen, dorit la Ajax Amsterdam
Sanchez a început, împreună cu directorul sportiv Jordi Cruyff, să își planifice deja lotul, iar unul dintre principalele obiective este consolidarea postului de portar.
Michel Sanchez își dorește să-l aducă pe Marc Andre ter Stegen (34 de ani), pe care l-a pregătit în a doua parte a sezonului la Girona, în noul său proiect la Ajax, conform Mundo Deportivo.
Antrenorul născut în Vallecas, care va avea alături la Amsterdam și câțiva dintre componenții staffului său de la Girona, are o relație bună cu portarul german, pe care a reușit să-l convingă să se alăture în ianuarie clubului retrogradat.
Ter Stegen, urmărit de mai mult timp de Ajax
Ajax este obligată să-și consolideze poziția de portar, iar Voetbal International, o sursă importantă de știri despre fotbal din Germania, scrie de mult timp despre posibilitatea transferului lui Ter Stegen.
Printre alte nume a fost menționat și Inaki Pena, împrumutat de Elche de la Barcelona în sezonul recent încheiat pentru cluburi.
Portarul german se află acum în faza finală a recuperării după o accidentare la mușchii ischiogambieri. Planul este ca el să poată reveni la antrenamentele complete în următoarele zile.
Hansi Flick nu și-a schimbat opinia
Ter Stegen și Barça vor să găsească o soluție care să satisfacă toate părțile implicate în transfer vara aceasta, conform Mundo Deportivo.
Portarul german știe de ceva vreme că strategia Barcelonei nu s-au schimbat și că nu face parte din planurile lui Flick.
Ter Stegen are contract cu campioana Spaniei până în 2028, dar portarul german este deschis să primească oferte și să ia în considerare o mutare, chiar și în afara Spaniei, într-un proiect sportiv în care să se simtă din nou important și să aibă parte de un timp de joc constant.
Salariul portarului, principala problemă
Germanul este concentrat pe recuperarea sa, iar intenția lui era să se alăture antrenamentelor de presezon chiar înainte de 13 iulie, data la care jucătorii care nu participă la Cupa Mondială ar trebui să se prezinte la bazele Barcelonei.
Rămâne de văzut dacă Michel Sanchez îl poate convinge să vină la Ajax, câștigătoare a patru Champions League. Salariul germanului este, în momentul de față, cel mai mare obstacol în calea tranzacției.
