Preşedintele PPE, Manfred Weber, a transmis duminică seară un mesaj în care l-a felicitat pe Ilie Bolojan pentru realegerea în fruntea PNL. El spune că Europa are nevoie de partide puternice de centru-dreapta, care să aibă curajul să reformeze, să guverneze responsabil şi să apere valorile europene.
„Felicitări Ilie Bolojan pentru realegerea în funcţia de preşedinte al PNL. Cetăţenii îşi doresc claritate şi leadership”, a scris pe reţelele de socializare preşedintele popularilor europeni, Manfred Weber.
Potrivit acestuia, „Europa are nevoie de partide puternice de centru-dreapta, care să aibă curajul să reformeze, să guverneze responsabil şi să apere valorile europene”.
„Astăzi, România are nevoie de un PNL puternic”, a adăugat Manfred Weber.
Preşedintele PPE a transmis frecvent mesaje de susţinere pentru Ilie Bolojan, imediat după moţiunea de cenzură.
Editor : M.B.
