MAI: Concertul de pe Arena Naţională s-a desfăşurat fără incidente deosebite. În online circulă știri false cu privire la eveniment

Moderator Florin Mihai
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Ministerul Afacerilor Interne precizează că evenimentul găzduit sâmbătă seara de Arena Naţională s-a desfăşurat în condiţii normale, fără incidente deosebite. Instituția atrage însă atenția că în mediul online circulă imagini false cu privire la acest eveniment, fiind prezentate informații care nu au legătură cu activitatea desfăşurată în Bucureşti.

„Evenimentul găzduit de Arena Naţională s-a desfăşurat în condiţii normale, fără incidente deosebite. Pentru siguranţa participanţilor, peste 5.000 de colegi din structurile Ministerului Afacerilor Interne au acţionat pe întreaga durată a activităţilor, iar măsurile de ordine publică au fost monitorizate inclusiv cu sprijinul elicopterului MAI. Mulţumim cetăţenilor din Bucureşti pentru responsabilitate, cooperare şi pentru modul civilizat în care au participat la eveniment”, a informat MAI într-un comunicat transmis duminică Agerpres.

De asemenea, sursa citată atrage atenţia că imaginile şi informaţiile care circulă în spaţiul online şi sunt prezentate ca fiind de la evenimentul desfăşurat sâmbătă sunt false şi nu au legătură cu activitatea desfăşurată în Bucureşti, recomandând verificarea informaţiilor doar din surse oficiale şi evitarea distribuirii conţinutului neverificat, care poate crea confuzie în spaţiul public.

Rapperul bielorus Max Korzh a susţinut, sâmbătă seara, un concert pe Arena Naţională, în contextul evenimentului fiind luate măsuri sporite de siguranţă şi efectuate controale pirotehnice şi antiteroriste ale autovehiculelor şi persoanelor, cu scopul de a preveni introducerea obiectelor interzise pe stadion. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Primăria Capitalei: Arena Naţională nu a fost distrusă de tinerii participanţi la concertul lui Max Korj

Primăria Municipiului Bucureşti a informat, duminică seara, că Arena Naţională nu a fost distrusă de tinerii participanţi la concertul de sâmbătă al rapperului Max Korj, care s-au comportat civilizat pe tot parcursul evenimentului, fiind false imaginile propagate pe unele reţele sociale care susţin contrariul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Imagini false! Arena Naţională nu a fost distrusă, aşa cum s-a propagat pe unele conturi de pe reţelele de socializare. Tinerii aflaţi aseară la concertul lui #MaxKorzh s-au comportat civilizat pe tot parcursul evenimentului. Jandarmeria Româna a transmis că imaginile care anunţau dezastrul de la Bucureşti nu sunt din România”, se afirmă într-o postare pe pagina de Facebook a PMB.

Totodată, în postarea Primăriei Capitalei se subliniază că „totul este intact” pe Arena Naţională, fiind ataşate şi imagini realizate duminică pe stadion în care se poate vedea că nu sunt distrugeri ale scaunelor şi celorlalte bunuri de pe arenă.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Liviu Cojan

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *