Louis Munteanu, uluit de ce a găsit în State: ”Nici în Italia nu am văzut așa ceva”

Moderator ZIAR NOVA
4 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Fostul atacant de la CFR Cluj a semnat cu DC United după ce echipa din Major League Soccer a plătit 6 milioane de euro pentru serviciile internaționalului român în iarnă.

Louis Munteanu, momentan accidentat, a bifat cinci apariții în campionat și una în Cupa US Open, unde și-a marcat debutul ca titular pentru trupa din Washington.

Louis Munteanu, uluit de ce a găsit în State: ”Nici în Italia nu am văzut așa ceva”

La trei luni de la transferul în Statele Unite ale Americii, Louis Munteanu a vorbit despre ce a găsit în la Washington, la echipa din MLS, și cum se simte după perioada de acomodare.

  • În clasamentul Conferinței de Est, DC United se află pe locul 9 cu opt puncte. După opt etape, echipa din Washington a bifat două victorii și două rezultate de egalitate, la care s-au adăugat patru înfrângeri

”Îmi place foarte mult aici. Este un campionat foarte bun, chiar dacă unii au avut dubii în privința acestui transfer. Este un campionat bazat foarte mult pe fizic. Sunt echipe foarte bune, care au investit mulți bani, iar campionatul este în plină ascensiune. Nu există zi în care să nu lucrăm cu echipa în sală. Practic, la asta lucrez foarte mult acum și deja mă simt mult mai bine din acest punct de vedere.

Momentan, din păcate, sunt accidentat. Am o întindere și sunt în proces de recuperare. Dar, cu siguranță, această perioadă mă va face mai puternic, pentru că, așa cum am mai spus înainte, practic stau în sală și lucrez foarte mult la ceea ce am nevoie acum. Mi s-a făcut un program strict pentru minusurile pe care le am în prezent și încerc în fiecare zi să progresez cât de mult pot.

Infrastructura aici este la un alt nivel. Nici în Italia nu am întâlnit așa ceva. În ceea ce privește adaptarea, băieții m-au primit foarte bine. Este o altă lume din acest punct de vedere. Toată lumea vrea să te ajute. Aici am simțit cea mai mare diferență față de Europa. Toți sunt deschiși să te ajute și îți vor binele.

Chiar ieri am avut o ședință cu toți jucătorii noi care au ajuns în MLS în acest sezon, împreună cu foști jucători care au evoluat în MLS timp de 10 ani. Au încercat să ne dea sfaturi despre cum să ne adaptăm cât mai repede și ce ar trebui să facem pentru a ne integra.

Pentru mine contează aceste lucruri, iar cine mă cunoaște știe cum sunt eu în viața de zi cu zi, un băiat timid. Tot ce s-a întâmplat până acum m-a făcut să mă simt ca unul de-ai lor, nu un străin în țara lor”, a spus Louis Munteanu, potrivit digisport.

Cifrele lui Louis Munteanu

  • Farul Constanța: 86 meciuri jucate, 25 goluri înscrise, 11 pase decisive
  • CFR Cluj: 63 meciuri jucate, 28 goluri înscrise, 9 pase decisive
  • Fiorentina Primavera: 40 meciuri jucate, 13 goluri înscrise, 4 pase decisive
  • D..C United: 6 meciuri jucate, 0 goluri înscrise, 0 pase decisive

Munteanu a bifat 20 de minute cu Philadelphia (1-0), 12 minute cu Austin (0-1), 29 de minute cu Inter Miami (1-2), 29 de minute cu Dallas (0-4) și 30 de minute cu New England (0-1).


source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *