Lotul Germaniei pentru Campionatul Mondial! Veteranul de 40 de ani, lângă puștiul de 18

Moderator ZIAR NOVA
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Portarul Manuel Neuer, la 40 de ani, a fost inclus în lotul naţionalei de fotbal a Germaniei pentru Cupa Mondială din America de Nord, astfel că revine în Mannschaft după ce se retrăsese la finalul EURO 2024, transmite DPA.

Campionul mondial Manuel Neuer, 124 de selecții, la ultimul turneu final

Portarul lui Bayern a adunat 124 de selecţii în cei 15 ani în care a evoluat la reprezentativă, fiind campion mondial în 2014.

Neuer a fost convocat de selecţionerul Julian Nagelsmann, deoarece succesorul său ca titular, Marc-André ter Stegen, este accidentat, iar fostul căpitan al naţionalei are mai multă experienţă la turnee majore decât Oliver Baumann, cel care a apărat poarta în preliminarii.

Starul adolescent al lui Bayern Munchen, Lennart Karl, convocat și el

Din lotul de 26 de jucători anunţat de Nagelsmann fac parte şi adolescentul Lennart Karl (Bayern).

Rezerva lui Neuer la Bayern, Jonas Urbig, va fi inclus în delegaţie, dar nu face parte din lotul oficial.

Turneul final va avea loc între 11 iunie şi 19 iulie, în Statele Unite, Mexic şi Canada şi va fi a cincea Cupă Mondială pentru Neuer. Germania, cvadruplă campioană mondială, a părăsit competiţia după faza grupelor la ultimele două ediţii, în 2018 şi 2022.

Germania va evolua în Grupa E, urmând să joace pe 14 iunie cu Curacao (Houston), pe 20 iunie cu Cote d’Ivoire (Toronto) şi pe 25 iunie cu Ecuadorul (East Rutherford).

Lotul Germaniei de la CM 2026, cu 7 jucători de la Bayern Munchen

Portari: 

Oliver Baumann (Hoffenheim), Manuel Neuer (Bayern Munchen), Alexander Nubel (VfB Stuttgart);

Fundaşi: 

Waldemar Anton (Borussia Dortmund), Nathaniel Brown (Eintracht Frankfurt), Pascal Gross (Brighton & Hove Albion/Anglia), Joshua Kimmich (Bayern Munchen), David Raum (RB Leipzig), Antonio Rudiger (Real Madrid/Spania), Nico Schlotterbeck (Borussia Dortmund), Jonathan Tah (Bayern Munchen), Malick Thiaw (Newcastle United/Anglia);

Mijlocaşi: 

Aleksandar Pavlovic (Bayern Munchen), Jamal Musiala (Bayern Munchen), Nadiem Amiri (Mainz), Jamie Leweling (VfB Stuttgart), Felix Nmecha (Borussia Dortmund), Angelo Stiller (VfB Stuttgart), Leon Goretzka (Bayern Munchen), Lennart Karl (Bayern Munchen), Florian Wirtz (Liverpool/Anglia);

Atacanţi: 

Deniz Undav (VfB Stuttgart), Kai Havertz (Arsenal/Anglia), Maximilian Beier (Borussia Dortmund), Leroy Sane (Galatasaray/Turcia), Nick Woltemade (Newcastle United/Anglia). Agerpres


source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *