Lotul Arabiei Saudite la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Echipa lui Donis are un singur jucător care evoluează în străinătate

Selecţionerul Georgios Donis a anunțat lotul final al Arabiei Saudite pentru Cupa Mondială din Statele Unite, Mexic şi Canada (11 iunie – 19 iulie).

Cea mai bună performanță din istoria Arabiei Saudite la un Campionat Mondial de Fotbal a fost atingerea optimilor de finală la ediția din SUA 1994. Atunci, pentru a trece de grupe, saudiții au învins Belgia. Meciul împotriva Belgiei a rămas legendar datorită golului înscris de Saeed Al-Owairan, care a recuperat mingea din propria jumătate și a driblat aproape toată echipa adversă. Reușita lui este considerată și astăzi unul dintre cele mai frumoase goluri din istoria Mondialelor
Saud Abdulhamid, jucătorul de la Lens, se numără printre cei 26 de jucători convocaţi luni de noul selecţioner al Arabiei Saudite, Georgios Donis.

Fundaşul lateral este singurul jucător din lot care nu evoluează în ţara sa.

Arabia Saudită, fosta echipă a lui Hervé Renard, înlocuit de Georgios Donis în aprilie, va face parte din grupa H. Aici va întâlni Capul Verde, Spania şi Uruguay.

Citește și

Lotul Braziliei la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Ce a decis Ancelotti în cazul lui Neymar

Lotul Spaniei la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Barcelona – Real Madrid: 8 – 0

Lotul Franței, Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Didier Deschhamps, aflat la ultimul turneu final, vine cu câteva surprize

Lotul Germaniei la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Telenovela Manuel Neuer s-a terminat: portarul de 40 de ani, posibil titular

Lotul Columbiei la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Sud-americanii vin cu toate starurile și mizează pe o surpriză

Lotul SUA la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Greul e dus tot de jucătorii care activează în Europa

Lotul Țărilor de Jos la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. 61% dintre jucătorii „Portocalei mecanice” evoluează în Marea Britanie

Lotul Belgiei la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Ce jucători importanți lipsesc

Lotul Bosniei-Herțegovina la Campionatul Mondial de Fotbal 2026. Jovo Lukic, cel mai bun marcator din Superliga, merge în SUA

Primul meci/Parcurs

Arabia Saudită face parte din Grupa H, acolo unde pe cea mai bună poziție se află Spania. Arabia Saudită va avea meciuri împotriva reprezentantelor din Uruguay (16iunie), Spania (21 iunie) și Capul Verde (27iunie).

Grupa H

Spania

Capul Verde

Arabia Saudită

Uruguay

Lotul Arabiei Saudite la Campionatul Mondial de Fotbal 2026

PORTARI: Mohammed Al Owais (Al Ula, D2 ARS), Nawaf Al Aqidi (Al Nassr, ARS), Ahmed Al Kassar (Al Qadsiah, ARS)

FUNDAȘI: Abdulelah Al Amri (Al Nassr, ARS), Hassan Tambakti (Al Hilal, ARS), Jehad Thikri (Al Qadsiah, ARS), Ali Lajami (Al Hilal, ARS), Hassan Kadesh (Al Ittihad, ARS), Saud Abdulhamid (Lens), Mohammed Abu Al Shamat (Al Qadsiah, ARS), Ali Majrashi (Al Ahli, ARS), Moteb Al Harbi (Al Hilal, ARS), Nawaf Boushal (Al Nassr, ARS), Sultan Al-Ghannam (Al Nassr, ARS)

MIJLOCAȘI: Mohammed Kanno (Al Hilal, ARS), Abdullah Al Khaibari (Al Nassr, ARS), Ziyad Al Johani (Al Ahli, ARS), Nasser Al Dawsari (Al Hilal, ARS), Musab Al Juwayr (Al Qadsiah, ARS), Alaa Al Hajji (Neom, ARS), Salem Al Dawsari (Al Hilal, ARS), Khalid Al Ghannam (Al Ettifaq, ARS), Ayman Yahya (Al Nassr, ARS)

ATACANȚI: Firas Al Buraikan (Al Ahli, ARS), Saleh Al Shehri (Al Ittihad, ARS), Abdullah Al Hamdan (Al Nassr, ARS)

Editor : Sebastian Eduard

source

Leave a Comment

error: Content is protected !!