Kelemen Hunor: „Guvernul e varză, Parlamentul e varză, trebuie să avem o instituție care stă în picioare ”

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că Guvernul și Parlamentul sunt „varză”, în condițiile în care la Palatul Victoria se află un executiv interimar, iar în Parlament nu există, în această perioadă, o majoritate clară. Totodată, întrebat dacă deciziile lui Nicușor Dan au avantajat PSD, Kelemen Hunor spune că miza a fost evitarea unei consolidări a AUR.

„Guvernul e varză, Parlamentul e varză, totuși, trebuie să avem o instituție care stă în picioare și asta e Președinția, în acest moment, cu președintele Dan. Trebuie să avem măcar o instituție care stă cât de cât – acuma eu nu vorbesc de celelalte instituții ale statului, eu vorbesc de instituțiile politice, cei care au fost aleși, care au o responsabilitate directă față de cetățean”, a spus Helemen Hunor într-un interviu pentru HotNews.

Întrebat dacă deciziile luate de șeful statului au favorizat PSD, Kelemen Hunor a spus: „Eu ce înțeleg este că Nicușor Dan n-a vrut să împingă, prin decizii prezidențiale sau prin atitudinea prezidențială, PSD-ul spre AUR. Asta am înțeles eu”.

„Eu nu cred că Nicușor Dan este PSD-ist, cum nu cred că este PNL-ist. Nicușor Dan e Nicușor Dan. Așa a fost și când era la Asociația Salvați Bucureștiul și la USR și așa mai departe. Pur și simplu n-a vrut să-i împingă pe cei de din PSD spre AUR”, a adăugat el.

Editor : M.B.

source

Leave a Comment

error: Content is protected !!