Israelul a ucis un comandant al unităţii de elită Hezbollah în primul atac major asupra Beirutului de la armistiţiu

Moderator Florin Mihai
2 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Un comandant al unităţii de elită a Hezbollah a fost ucis într-un atac israelian care a vizat miercuri seara suburbiile sudice ale Beirutului, a declarat pentru AFP o sursă apropiată grupării şiite libaneze, relatează Agerpres.

„Malek Ballout, comandantul operaţiunilor forţei Radwan”, a fost ucis, a declarat sursa citată. Mai devreme, miercuri, premierul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat că armata israeliană a lansat miercuri un atac în suburbiile sudice ale Beirutului, care a vizat un comandant de rang înalt al grupării Hezbollah.

„Am ordonat, împreună cu ministrul apărării Israel Katz, lovirea imediată la Beirut a comandantului Forţei Radwan din organizaţia teroristă Hezbollah, pentru a-l neutraliza. Teroriştii Radwan sunt responsabili pentru atacurile asupra localităţilor israeliene şi pentru rănirea soldaţilor IDF”, a scris premierul israelian pe X.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

„Niciun terorist nu are imunitate, braţul lung al Israelului va ajunge la fiecare inamic şi criminal. Am promis să aducem securitate locuitorilor din nord: aşa se face şi aşa vom continua să facem!”, a mai spus el.

Agenţia oficială de presă libaneză Ani a relatat că avioane israeliene au vizat cartierul Ghobeiri, în suburbiile sudice ale Beirutului, pentru prima dată de la intrarea în vigoare a unui armistiţiu pe 17 aprilie între Israel şi Hezbollah.

Editor : M.I.

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *