După 40 de zile de război și două luni de armistițiu fragil, regimul de la Teheran a supraviețuit și a dobândit un nou instrument de descurajare ce pare mai puternic decât toate armele iraniene pe care SUA și Israelul le-au distrus în timpul campaniei de bombardamente: controlul asupra Strâmtorii Ormuz. Președintele american Donald Trump a pierdut războiul și negocierile pentru încheierea conflictului, dar Iranul ar putea pierde pacea care va urma, dacă își supraestimează avantajul, se arată într-o analiză Foreign Affairs.
Memorandumul de înțelegere semnat de Iran și SUA amână rezolvarea multor probleme dificile – inclusiv restricțiile privind programul nuclear al Iranului – pe o perioadă de negociere de 60 de zile. Însă, situația din Strâmtoarea Ormuz va fi mult mai greu de soluționat decât pare.
Acordul prevede traversarea liberă și în siguranță a vaselor comerciale timp de 60 de zile în care Iranul și Statele Unite urmează să definească modul în care strâmtoarea va fi administrată de acum înainte.
Indiferent dacă cele două părți vor ajunge sau nu la o înțelegere finală, Iranul a transmis clar că intenționează să impună noi restricții și taxe pentru vasele comerciale care traversează strâmtoarea după ce perioada de negocieri se va încheia.
„Strâmtoarea Ormuz nu se va mai întoarce niciodată la starea sa anterioară”, a spus negociatorul-șef al Iranului, Mohammad Ghalibaf. „Bineînțeles, vom percepe taxe în schimbul serviciilor pe care le oferim.”
Obstacolele cu care se confruntă negociatorii pentru a ajunge la un acord final par a fi imposibil de depășit
Planul oficialilor de la Teheran riscă să submineze noul atu al Iranului și să declanșeze un alt conflictul armat. Ar putea da peste cap comerțul maritim global și ar forța celelalte țări să găsească rute alternative.
Pentru adversarii Teheranului, acest lucru va scădea costurile lansării unor noi atacuri asupra Iranului pe viitor. La fel cum Trump și-a supraestimat avantajul strategic când a declanșat războiul, și Iranul ar putea face aceeași greșeală, acum, după încheierea sa.
Obstacolele cu care se confruntă negociatorii pentru a ajunge la un acord final în doar 60 de zile par a fi imposibil de depășit. Washingtonul nu a demonstrat răbdarea necesară pentru a încheia un acord nuclear complicat ce presupune noi măsuri de monitorizare și verificare.
La rândul lor, noii lideri iranieni nu au deloc încredere în Trump și s-ar putea să nu își dorească decât o înțelegere mică și pur tranzacțională cu Statele Unite.
Dacă înțelegerea privind Strâmtoarea Ormuz nu este consolidată, războiul ar putea reîncepe cu ușurință. Eșecul de a readuce această rută maritimă internațională la starea ei neobstrucționată dinainte de război este nesustenabil.
Navele militare „neprietenoase” nu sunt binevenite în regiune
Iranul nu va renunța la controlul asupra Strâmtorii Ormuz fără să primească nimic în schimb. În luna mai, Iranul a pus bazele unui nou mecanism pentru administrarea strâmtorii: Autoritatea Strâmtorii Golfului Persic (PGSA).
Prin acest proces, Iranul a declarat în mod unilateral că are sub control o zonă maritimă mult mai extinsă, care se suprapune peste apele teritoriale ale Omanului și Emiratelor Arabe Unite, a cerut ca navele care traversează strâmtoarea să obțină în prealabil o autorizație din partea autorităților iraniene și a indicat faptul că navele militare „neprietenoase” nu sunt binevenite în regiune.
Aceste condiții nu existau înainte ca războiul să înceapă. Dacă Iranul va impune taxe asupra vaselor care traversează strâmtoarea, acest lucru va avea consecințe grave nu doar pentru comerțul global, ci și pentru Teheran.
Companiile americane, europene și din alte părți ale lumii nu vor dori să plătească sau să își coordoneze activitățile cu o entitate sancționată de Washington, care are legături cu Gărzile Revoluționare Iraniene (IRGC).
Iranul are de făcut o alegere dificilă
Una dintre cele mai aglomerate zone din rețeaua de rute comerciale maritime ar putea deveni accesibilă, practic, doar „flotei fantomă” a Iranului, ceea ce ar fi inacceptabil pentru statele din Golful Persic, precum și o mare parte din Asia și Europa.
Cu toate că războiul a arătat cât este de dificil să găsești rute alternative, statele din Golf vor fi motivate să dezvolte o nouă infrastructură energetică ce ocolește strâmtoarea.
Și opoziția Iranului față de traversarea strâmtorii de către navele militare străine este nesustenabilă. SUA și Franța au baze navale majore în Golful Persic ce pot fi accesate doar prin Strâmtoarea Ormuz și sunt esențiale pentru securitatea regională.
Iranul trebuie să aleagă: folosește Strâmtoarea Ormuz ori ca pe un instrument de făcut bani, ori ca pe o garanție de securitate. Cel mai probabil, Teheranul nu va putea obține ambele variante.
Editor : Raul Nețoiu