Ministerul Afacerilor Interne anunță derularea unor achiziții strategice prin programul SAFE – Securită Action for Europe, în valoare totală de 973.113.125 euro, în cadrul Planului Național de Investiții aprobat de Comisia Europeană, vizând inclusiv sisteme de armament individual de infanterie tip NATO și muniție, în coordonare cu instituțiile din sistemul național de apărare.
Printre investițiile prevăzute se numără două avioane tactice multirol Leonardo C-27J Spartan NG, 12 elicoptere Airbus H145 și H160, șalupe Search and Rescue, precum și un tren de intervenție pentru transportul victimelor multiple și gestionarea situațiilor de urgență, potrivit comunicatului de presă al MAI.
Potrivit MAI, contractele vizează proiecte majore destinate consolidării capacității operaționale a structurilor din subordine în domenii precum mobilitate, protecție CBRNe, evacuare în masă, intervenție aeriană și navală, comunicații critice și reziliență informatică.
„Prin aceste investiții, România își consolidează capacitatea de intervenție în scenarii complexe, inclusiv dezastre naturale, accidente colective, incidente CBRNe, evacuări medicale multiple, operațiuni de căutare-salvare, intervenții aeriene și navale, transport de personal și materiale esențiale, precum și asigurarea comunicațiilor critice în situații excepționale”, arată MAI.
Sprijin pentru Departamentul pentru Situații de Urgență
O componentă importantă a programului este destinată Departamentului pentru Situații de Urgență, care va beneficia de aeronave, autospeciale, ambulanțe și echipamente de intervenție.
Sunt vizate inclusiv elicopterele Airbus H145 și H160, un centru integrat de simulare în zbor, autospeciale pentru transport victime multiple, ambulanțe pentru pacienți înalt contagioși, completuri mobile pentru gestionarea situațiilor cu victime în masă, șalupe de intervenție și trenul de intervenție pentru situații de urgență.
Potrivit MAI, noile echipamente vor permite misiuni complexe de transport medical, salvare, intervenție rapidă și sprijin logistic, inclusiv în zone greu accesibile.
Totodată, investițiile în comunicații critice și sisteme informatice vor contribui la creșterea rezilienței instituționale și la îmbunătățirea coordonării în situații de criză.
MAI: armament NATO și muniție, achiziție prin SAFE
Instituția derulează o procedură de achiziție strategică prin programul SAFE care vizează sisteme de armament individual de infanterie tip NATO și muniție, în cadrul unui demers coordonat la nivelul principalelor instituții din sistemul național de apărare.
Pentru această achiziție a fost încheiat un Acord de asociere între mai multe autorități contractante, respectiv Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale și Administrația Națională a Penitenciarelor.
Activitățile aferente procedurii au fost desfășurate sub coordonarea Ministerului Apărării Naționale până la data de 13 mai, ulterior responsabilitatea fiind preluată de Ministerul Afacerilor Interne.
„Deciziile comisiei de evaluare se fundamentează pe evaluările tehnice, juridice și operaționale ale tuturor reprezentanților instituțiilor membre ale Acordului de asociere”, precizează MAI.
MAI subliniază că procedura nu a fost finalizată, contractul nefiind încă încheiat, iar etapele continuă în conformitate cu regulile Comisiei Europene privind aplicarea Regulamentului SAFE (UE) nr. 2025/1106.
„Contractul privind achiziția Sistemelor de Armament Individual de infanterie tip NATO și Muniție nu a fost încă încheiat, procedura continuând potrivit procedurilor de lucru și regulilor Comisiei Europene emise pentru aplicarea Regulamentului SAFE”, arată sursa citată.
În urma ședințelor comisiei de evaluare din 30 mai 2026, au fost formulate solicitări suplimentare de clarificare privind datele și rezultatele rapoartelor tehnice depuse de furnizor.
Aceste aspecte sunt în prezent analizate de instituțiile din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională, în vederea continuării procedurii în condiții de legalitate și rigoare tehnică.
Tot la 30 mai a.c. a fost semnat un Acord de cooperare industrială, prin care furnizorul și MEDAT au convenit localizarea în România a peste 65% din producția componentelor contractului, în cadrul filialelor CN Romarm.
Pentru anumite echipamente – arma de asalt de 5,56 mm, pistolul de 9 mm, pistolul semiautomat de 9 mm și aruncătorul de grenade de 40 mm – producția va fi realizată integral în România.
Editor : Ana Petrescu
