Incendiile de vegetație continuă să facă ravagii în sud-vestul Europei. Aproape 375.000 de oameni au fost evacuați din calea flăcărilor în Franța și Spania, în timp ce autoritățile se confruntă cu noi focare și cu perspectiva unui val de căldură care riscă să alimenteze incendiile. La Paris, Emmanuel Macron a convocat o ședință de urgență, iar premierul spaniol Pedro Sanchez avertizează că Peninsula Iberică resimte din plin efectele crizei climatice, anunță The Guardian.
Incendiu într-o zonă forestieră din Kozani, 20 de pompieri la fața locului
ACTUALIZARE 12.12 Un incendiu a izbucnit în zona Agios Dimitrios din Kozani. La fața locului acționează 20 de pompieri, alături de o echipă de voluntari și 5 vehicule, iar pentru stingerea incendiului din aer a fost mobilizat un elicopter, anunță presa locală.
Conform informațiilor disponibile, incendiul se extinde la distanță de locuințe și de infrastructură.
Echipa de anchetă a infracțiunilor de incendiere din Kozani a fost mobilizată pentru a investiga cauzele izbucnirii flăcărilor.
În apropiere de Madrid, primii localnici sunt autorizaţi să se întoarcă acasă luni
ACTUALIZARE 23.28 În Spania, primii locuitori evacuaţi în apropiere de Madrid ar putea fi lăsaţi să se întoarcă acasă luni, deşi focul nu a fost stins, relatează Reuters şi AFP.
Primele întoarceri acasă sunt prevăzute pentru luni, în cazul persoanelor evacuate din cauza incendiilor din regiunea Madridului, „odată ce vor fi îndeplinite condiţiile de siguranţă”, a anunţat prefectul regiunii în noaptea de duminică spre luni, un prim semn de îmbunătăţire, chiar dacă focul „nu este încă stins”.
Autorităţile urmează să comunice „un program” pentru „redeschiderea campingului din El Escorial, care a dus la evacuarea a 4.500 de persoane”, precum şi pentru un azil de bătrâni din San Martin de Valdeiglesias, localitate situată la aproximativ 50 de kilometri de Madrid, a adăugat Francisco Martín Aguirre.
Situaţia incendiilor este „în general stabilă” în Gironde
ACTUALIZARE 23.25 Pompierii au luptat toată noaptea, până luni dimineaţă, pentru a stinge incendiile forestiere uriaşe care ameninţă oraşul francez Bordeaux, în condiţiile în care marţi ar putea avea loc o eventuală intensificare a incendiilor din Franţa, din cauza creşterii prevăzute a temperaturilor.
Aproximativ 220.000 de persoane au fost evacuate în Franţa, în timp ce în Spania vecină peste 75.000 de persoane au fost evacuate, iar alte 30.000 au primit ordin să rămână în adăposturi, au declarat autorităţile în weekend, pe fondul valului intens de căldură cu care se confruntă Europa în această vară.
„Este un incendiu de o amploare nemaiîntâlnită până acum”, a declarat luni Jerome Steffe, primarul localităţii Cestas, una dintre suburbiile situate la periferia zonei urbane principale a oraşului Bordeaux, de unde mii de persoane au trebuit să fie evacuate din casele şi reşedinţele de vacanţă.
Aproape 40.000 de turişti, cazaţi în 45 de campinguri din departamentele Gironde şi Landes, au fost evacuaţi până în prezent în Franţa, a declarat duminică pentru AFP Federaţia Naţională a Hotelurilor în Aer Liber (FNHPA).
Incendiul uriaş care devastează departamentul Gironde încă de miercuri a distrus 240 de locuinţe, potrivit unui nou bilanţ al prefecturii publicat duminică. Aproximativ 170 de case au fost afectate numai în comuna Le Porge, a declarat pentru AFP Jean Lajzerowicz, prim-adjunct al acestei comune situate în apropierea locului unde a izbucnit incendiul.
Știrea inițială
Incendiul din Gironde se apropie de Bordeaux
Vântul puternic din noaptea de sâmbătă a îngreunat intervenția pompierilor împotriva incendiului de vegetație din regiunea Gironde, în sud-vestul Franței. Flăcările au mistuit deja aproximativ 42.000 de hectare – o suprafață de patru ori mai mare decât Parisul – și au determinat evacuarea a aproape 220.000 de persoane.
Primarul orașului Bordeaux, Thomas Cazenave, a declarat că incendiul a ajuns „la porțile zonei metropolitane”, la aproximativ 25-30 de kilometri de orașul cu 268.000 de locuitori. Deocamdată, autoritățile nu iau în calcul evacuarea municipiului.
La nivel național, aproape 260.000 de persoane au fost evacuate din calea flăcărilor, inclusiv 36.000 de locuitori din regiunea Landes, unde un alt incendiu major a izbucnit la începutul săptămânii.
Macron convoacă o ședință de criză
Președintele Emmanuel Macron urmează să convoace luni dimineață o ședință de urgență a Guvernului pentru a analiza situația provocată de incendiile de vegetație.
Ministrul de Interne, Laurent Nunez, a declarat că noaptea de sâmbătă spre duminică a fost una extrem de dificilă și că incendiul din Gironde a redevenit „foarte virulent și imprevizibil”. Potrivit acestuia, focul și-a generat propriile curenți de aer, ceea ce a favorizat propagarea haotică a flăcărilor spre zona metropolitană a orașului Bordeaux. Situația s-a stabilizat abia spre dimineață.
De la izbucnirea incendiului, 84 de pompieri au fost răniți, iar zece dintre ei au necesitat evacuare medicală.
Cel mai puternic incendiu din 1949 până în prezent
Prefectul regiunii Nouvelle-Aquitaine, Sophie Brocas, a descris incendiul drept un fenomen fără precedent în Franța din cauza comportamentului său extrem de imprevizibil.
„Îi îndemn pe turiști să nu vină în Gironde atât timp cât incendiul nu a fost stins. Cei care sunt deja aici ar trebui să ia în calcul plecarea spre alte
destinații. Nu știm în ce direcție se va îndrepta incendiul”, a avertizat oficialul.
Un pompier a declarat pentru AFP că incendiul a generat un pirocumulonimbus – o furtună provocată de foc care își creează propriile curenți de aer și vârtejuri, devenind practic imposibil de controlat.
Federația Națională a Pompierilor din Franța a precizat că astfel de fenomene sunt cunoscute în Australia și Canada, însă nu mai fuseseră observate până acum în Franța. Locotenent-colonelul Éric Brocardi a descris lupta cu incendiul drept „un scenariu David contra Goliat”, subliniind că pompierii încearcă să profite de orice slăbiciune a focului pentru a-i limita extinderea.
În același timp, sindicatul CFDT a acuzat că pompierii nu dispun de echipamente suficiente pentru a se proteja de fumul toxic.
Pentru combaterea incendiului din Gironde au fost mobilizați aproximativ 2.500 de pompieri, inclusiv o echipă din Elveția, 1.500 de militari, circa 1.200 de polițiști și 450 de voluntari din cadrul organizațiilor de protecție civilă.
Autoritățile au evacuat alte cinci localități în cursul nopții, iar poliția a efectuat trei arestări în weekend: un bărbat surprins fumând în pădure și două persoane care făceau grătar într-o zonă împădurită.
Spania rămâne în alertă
În Spania, incendiile din apropierea Madridului au fost aduse sub control, însă premierul Pedro Sánchez a avertizat că urmează „ore dificile”.
Vizitând centrul de comandă al pompierilor din vestul capitalei, șeful Guvernului a declarat că întreaga Peninsulă Iberică resimte efectele schimbărilor climatice.
„Spania și Portugalia se confruntă cu consecințele urgenței climatice – incendii, furtuni și chiar episoade de ninsori abundente. Întreaga Peninsulă Iberică resimte aceste efecte într-un mod foarte clar”, a spus Sánchez.
Un nou incendiu amenință Valencia
În timp ce situația de lângă Madrid se îmbunătățește, pompierii intervin la un nou incendiu izbucnit în apropierea orașului Valencia.
Cel puțin 15.000 de persoane au fost evacuate, iar președintele regiunii Valencia, Juanfran Pérez Llorca, a declarat că incendiul are un front de aproximativ 21 de kilometri și depășește capacitatea actuală de intervenție.
Ministerul spaniol de Interne a confirmat moartea unui bărbat în localitatea Manises, acesta fiind găsit într-un autoturism aflat într-o râpă.
Totodată, alte opt localități din apropierea orașului Toledo au fost evacuate, ridicând la aproximativ 116.000 numărul persoanelor care și-au părăsit locuințele din cauza incendiilor din ultimele zile.
Cel mai mare incendiu din istoria recentă a Spaniei
Ministrul Mediului, Sara Aagesen, a declarat că incendiul din provincia Ávila, care a distrus aproximativ 50.000 de hectare, este „cel mai mare incendiu forestier din istoria recentă a Spaniei”.
Șefa Protecției Civile, Virginia Barcones, l-a descris drept „un monstru”, iar ministrul de Interne, Fernando Grande-Marlaska, a precizat că incendiile continuă să avanseze, deși într-un ritm mai lent.
Meteorologii avertizează că un nou val de căldură va lovi Franța începând de marți, când temperaturile ar putea ajunge la 40 de grade Celsius în unele regiuni.
Europa traversează o vară marcată de incendii de vegetație și episoade repetate de caniculă, după cea mai călduroasă lună iunie înregistrată vreodată pe continent. Temperaturile ridicate au uscat vegetația și au creat condiții ideale pentru propagarea rapidă a flăcărilor.
Comisarul european pentru gestionarea crizelor, Hadja Lahbib, a avertizat că pagubele provocate de incendiile forestiere ar putea depăși toate recordurile anterioare.
„Anul trecut, un milion de hectare au ars în timpul verii. Ne așteptăm, din păcate, la un nou record, deoarece sezonul incendiilor a început mult mai devreme în acest an”, a declarat oficialul pentru BBC.
Peste 150.000 de hectare afectate în Spania
Ministerul Mediului din Spania a anunțat că, de la începutul anului, au fost înregistrate 32 de incendii majore care au afectat peste 152.600 de hectare, față de doar șapte incendii și aproximativ 24.000 de hectare în aceeași perioadă din 2025.
În Franța, incendiul din Gironde este considerat unul dintre cele mai grave de după Al Doilea Război Mondial. Cel puțin 240 de locuințe au fost distruse, iar multe altele au fost avariate.
Pompierii încearcă să oprească înaintarea flăcărilor spre Bordeaux folosind atât echipe terestre, cât și avioane care lansează apă și substanțe ignifuge.
Primarul comunei Cestas, Jerome Steffe, a declarat că autoritățile încearcă să creeze un „zid de protecție” pentru a opri avansul incendiului.
Între timp, centrul expozițional din Bordeaux a fost transformat într-un adăpost de urgență pentru miile de persoane evacuate, inclusiv pentru sute de vârstnici din centrele de îngrijire.
Primarul Thomas Cazenave a solicitat Guvernului francez un plan de sprijin economic pentru zona afectată, avertizând că numeroase afaceri și activități turistice au fost paralizate.
„Nu știm cât va dura această criză, fie că este vorba despre câteva zile sau câteva săptămâni”, a declarat acesta.
Pe lângă incendiul din Gironde, autoritățile franceze intervin și în Landes, unde focul a distrus aproximativ 3.600 de hectare, precum și în regiunile Var, Hautes-Alpes și Corsica, unde mii de persoane au fost evacuate.
Editor : C.A.
