„În fiecare seară vin”. Coșmarul românilor din localitățile de munte: urșii au revenit pe străzi. Animalele caută hrană printre blocuri

Moderator Florin Mihai
3 Min Citire
Sursa foto: PROFILUX IMAGES

Urșii au reînceput să își facă apariția în zonele locuite de la munte. Sunt slăbiți după iarnă și caută mâncarea aruncată de oameni. În Predeal, au fost filmați printre blocuri, iar în Azuga un urs a fost văzut lângă case. În Harghita, numai în decursul unei singure săptămâni, au fost 24 de alerte. „În fiecare seară vin”, spun disperați localnicii.

Când se lasă seara, pe străzile din Predeal urșii fac legea. Coboară în număr mare din pădure pentru a caută hrană, iar oamenii au ajuns să fie captivi în case.

„Acolo, în stânga, este liziera pădurii. De acolo coboară, între bancă și acești boscheți coboară urșii. De regulă, sunt ursoaice cu mai mulți pui, cu doi cu trei”, povestește o localnică.

„În fiecare seară vin. Îi vedem pe geam, că eu stau aici la parter. Ne-am obișnuit deja: nu ieșim noaptea afară, nu ne ducem nicăieri”, spune o altă femeie.

„Coboară din padure, de acolo, si vin pe-acolo pe scări, vin pe la tomberoane”, completează altcineva.

„Am ajuns să circulăm cu fluiere, cu lanterne care au un jet puternic de lumină, am ajuns să filmăm și să comunicăm între noi dacă circulă sau nu circulă ursul, ca să putem ieși, să ne așteptăm copiii”, spune disperată Daniela Brița, președintele unei asociații de proprietari din Predeal.

„Stau la casă și seara nu mai ies, că mi-e teamă”, mărturisește o femeie din localitate.

Autoritățile pot interveni decisiv doar dacă urșii atacă oameni.

„Prima oară trebuie să îi alungi cu mijloace sonore, după aceea trebuie să îi reloci. Nu avem unde să-i relocăm, pentru că sunt, efectiv, prea mulți. Putem sa intervenim să-i împușcăm doar când ursul atacă omul sau când intră pe proprietate”, explică viceprimarul orașului Predeal, George Țuțui.

Probleme sunt și în județul Prahova, dar și în Harghita. Aici, numai în luna aprilie, au fost 24 de alerte prin care se semnala prezența urșilor în zonele locuite.

„Nu pot să cred așa ceva! E ursul in mijlocul Topliței”, spune un localnic, în timp ce filmează animalul sălbatic alergând pe străzi.

Anul trecut, au fost peste 8.000 de apeluri la 112 prin care au fost semnalate cazuri de prezență a urșilor în localități. Ultimul recensământ a arătat că în țara noastră trăiesc aproape 13.000 de urși, de trei ori mai mulți decât suportă habitatul.

reporter: Bianca Venter
operator: Dan Dascălu

Editor : Izabela Zaharia

source

Distribuie acest articol
Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *